Regulus citise știrea pentru nu știu câta oară și tot parcă nu îi venea să creadă. Sirius Black, fratele său, și Hazel Meadowes, o prietenă bună de-a lui, evadaseră din Azkaban. Desigur că nu fuseseră închiși niciodată pe bună dreptate; fuseseră acuzați de moartea lui James și Lily Potter, și a lui Aaron Potter, însă adevăratul vinovat nu fusese niciodată identificat.

Aceștia fuseseră condamnați la închisoare pe viață, iar acum, de treisprezece ani, brunetul se luptase din greu să încerce să dovedească nevinovăția lor, însă nimeni nu îl asculta. Până și pe Remus a trebuit să îl convingă, necesitând multă putere de convingere pentru asta. Un lucru nu înțelegea Regulus: de ce evadaseră chiar acum? Ce descoperiseră atât de important încât să îi determine să evadeze?

Problema cea mai mare a lui era legată de gemeni; nu îi mințise deloc, doar că acest adevăr așteptase ceva vreme pentru a fi spus. Considerase că, odată ce vor fi crescut mai mari, le-ar fi spus ce s-a întâmplat cu adevărat și i-ar fi dus să îi viziteze pe Sirius și Hazel. Acum, acest adevăr era inevitabil; trebuia să le spună, nu putea să mai aștepte până când vor merge la Hogwarts și vor auzi versiunea altcuiva.

Avea nevoie de Remus pentru asta și trebuia să știe și Cade, deoarece Remus avea o istorie lungă cu cei doi. Însă, chiar în momentul când dorea să îl anunțe pe Remus, ușa casei se deschise și intrară împreună cu Cade. Băiatul blond cu ochi gri îi zâmbi când îl văzu.

— Bună unchiule Regulus! Ryan și Harry sunt sus?

— Da, poți să mergi la ei.

Brunetul așteptă până când blondul se îndepărtă; nu era ca și cum ar conta cât de departe se afla datorită superauzului, dar tot spera că va fi mai concentrat pe joaca cu băieții decât pe ceea ce aveau el și Remus de discutat.

— Văd că ai citit Profetul, spuse Remus. Le-ai spus gemenilor?

— Nu încă; abia am văzut știrea, și doream să vorbesc cu tine înainte. Tu i-ai spus lui Cade?

— Nu, voiam și eu să vorbesc cu tine mai întâi; plus că nu știu cum să le spun, de unde să încep. Tu te pricepi mult mai bine la copii când vine vorba de astfel de lucruri.

— Nu aș spune că mă pricep, dar pur și simplu le spun cum mi-aș fi dorit eu să mi se spună lucrurile când eram copil. Nici nu vreau să mă gândesc la momentul când va trebui să discutăm despre sex cu ei, mai ales că nu am niciun habar cum funcționează cel heterosexual. Oricum, acum nu despre asta este vorba.

— Crezi că Sirius și Hazel vor veni pe aici? întrebă Remus.

— Nu cred, cel puțin nu încă. Sunt și ei conștienți de faptul că aici îi vor căuta prima dată cei de la Minister. Nu ar risca siguranța gemenilor în felul ăsta.

— Cel mai probabil, urmează să vină cineva de la Minister aici în orice moment, făcu Remus.

— Crezi că au descoperit cine le-a făcut asta prietenilor noștri? întrebă Regulus. Mie mi-ar plăcea să îi fac felul acelei persoane.

— La fel și mie, dar trebuie să ne gândim la copii în primul rând. Acum, cum le spunem?

— Direct? Îi aducem în sufragerie și le povestim tot ce s-a întâmplat.

— Altă alternativă oricum nu avem.

În acel moment, Regulus auzi cum Harry țipă la fratele său; probabil acesta îi făcuse din nou o farsă, își dădu ochii peste cap. Ryan era copia fidelă a lui James, arăta exact ca el și avea aceeași personalitate și mai era și extrem de sarcastic, la fel ca tatăl său; avea o inimă mare și ar fi făcut orice pentru prietenii săi. Singura diferență era faptul că moștenise pasiunea pentru Potiuni de la mama sa.

Harry, pe de altă parte, era mai mult ca Lily la personalitate, calm și se enerva foarte greu; nu își dorea toată atenția pe care o primea din cauza statutului său, avea o inimă mare și ținea foarte mult la prieteni și la fratele său. Ar fi făcut orice pentru prietenii săi; el, pe de altă parte, moștenise pasiunea pentru Quidditch de la tatăl său și juca în echipa Gryffindor încă din primul an. Singurul lucru pe care îl aveau gemenii în comun era faptul că țineau extrem de mult unul la altul și la prietenii lor; erau foarte loiali acestora.

— Kreacher!

— Da, stăpâne.

— Cheamă-i te rog pe băieți jos, pe toți trei.

— Încă o chestie Regie, începu Remus iar brunetul își îndreptă privirea spre el, Dumbledore ma numit profesor de Apărare contra magiei negre.

— Ce doamne are în plan boșorogul ăsta? gândi Regulus cu voce tare.

— Nu știu, dar măcar acum o să fim amândoi acolo să ne uităm după băieți.

Regulus își luase un post de profesor la Hogwarst în anul în care au început băieții, în așa fel putea să țină un ochii pe ei și să fie aproape în caz că li se întâmpla ceva și chiar a fost nevoie de el de mai multe ori din lipsa de interes a moșneagului.

***

Ryan a fugit și s-a ascuns într-un colț, abținându-se cu greu să nu facă vreun zgomot, deoarece nu dorea să fie găsit. Se ascundea de fratele său geamăn, deoarece îi făcuse o farsă și acesta se enervase foarte tare. Iar când Harry se enerva, făcea singurul lucru pe care brunetul nu-l suporta, pe lângă trezitul de dimineață: îl gâdila. Și problema mai mare era că acesta se gâdila foarte ușor.

— Te-am găsit! urlă Harry amuzat când îl văzu.

— Harry, promit că nu mai fac farse, dar te rog să nu mă gâdili.

— Ryan, tu să nu mai faci farse e ca și cum aș promite eu că mă las de Quidditch; este în natura ta să faci farse.

— Bine, ai dreptate. Atunci promit că nu îți mai fac ție farse?

— Nu te gâdila, ne caută tata oricum.

Harry îi întinse mâna fratelui său pentru a se ridica din locul în care se ascunsese; era curios ce dorea tatăl. Aceștia au coborât pe scări și l-au luat și pe Cade din locul în care se ascunsese; el și Ryan erau un duo de farsori.

Atunci când au intrat în sufragerie, l-au putut observa pe tatăl lor cum stătea de vorbă cu unchiul Moony; păreau foarte serioși și în acel moment Ryan a realizat că părea să fie un topic serios.

— Iubiții mei, făcu tata când îi văzu, Avem ceva de vorbit cu voi, vă rog să luați loc.

Ryan luă loc lângă tatăl lui, iar fratele lui se așeză lângă el, iar Cade luă loc lângă unchiul Moony. Brunetul se uită la tatăl lui și putea observa faptul că subiectul îl apăsa tare, așa că acesta își puse o mână peste a lui pentru a-i arăta că este acolo pentru el, așa cum făcea de fiecare dată tată când dorea să știm că este acolo pentru ei.

— Ați auzit de Sirius Black și Hazel Meadowes? întrebă Regulus.

— Nu, spuse Harry, Cine sunt? Acel Sirius este cumva rudă cu tine?

— Sirius Black este fratele meu mai mare și Hazel Meadowes este o prietenă bună de-a mea. Cei doi au fost acuzați pe nedrept și au fost închiși în Azkaban.

— Au fost acuzați de ce? întrebă Cade.

— Se crede că din cauza lor părinții voștri, Lily și James Potter, au murit, la fel și unchiul vostru, Aaron Potter. Hazel și Sirius erau purtători de secrete ai familiei voastre, iar atunci când Voldemort și Omneus i-au găsit, toată lumea a crezut că aceștia erau responsabili, că erau agenți dubli și lucrau pentru forțele răului.

— Unchiul Aaron cum a murit? întrebă Ryan.

— Aaron a plecat după Sirius și Hazel, să îi găsească și să le spunem că îi credem și știm că nu el a fost vinovat de moartea lor. Atunci când a dat de aceștia, duceau o luptă cu făptașul și Aaron a fost prins la mijloc, împreună cu alți treisprezece vrăjitori.

— Cine este făptașul? întrebară gemenii în același timp.

— Nu știm, spuse Remus, Nu a fost niciodată prins și nici nu am aflat vreodată cine a fost. Știm că toate astea pot părea greu de crezut ce vă spunem acum și că probabil e mai ușor de crezut ce o să auziți de la Minister, dar trebuie să aveți încredere în noi.

— Eu îl cred, vă cred pe amândoi, nu ne-ați mințit niciodată,spuse Ryan în timp ce își lua în brațe tatăl.

— Și eu te cred tata și pe tine, unchiule Moony, spuse Harry și le zâmbi călduros.

— Poate nu știu eu să îmi folosesc încă cum trebuie puterile de vârcolac american, dar bătăile inimilor voastre au rămas constante, deci clar nu ați mințit.

— Mă bucur să aud asta, spuse Regulus, Mai trebuie totuși să știți că trebuie să rămână un secret pe care nu îl puteți împărtăși cu nimeni, acum că Hazel și Sirius au evadat din închisoare, o să auziți foarte des la școală de ei și de crimele pe care le-au făcut.

— Desigur că rămâne un secret, spuse Harry, Nici măcar prietenilor noștri nu le putem spune?

— Nu, este pentru siguranța lor, cel puțin deocamdată.

Discuția fusese întreruptă de sonerie care se auzea de zori, Remus se ridică să vadă ce este, din moment ce brunetul era cam ocupat cu faptul că Ryan încă îl ținea în brațe. Băiatul era o persoană care adora îmbrățișările și așa își arăta el dragostea pentru alții.

Încă nu se putea obișnui complet cu faptul că gemenii îl considerau ca pe un tată. Atunci când băieții i-au spus pentru prima dată "tată" când aveau în jur de cinci ani, acesta a plâns trei zile încontinuu și a fost nevoie de Remus care i-a tot repetat că nu îi trăda pe Lily și James prin faptul că băieții doreau să îi spună "tată".

Remus era urmat de nimeni altul decât Cornelius Fudge, Ministrul Magiei. Se așteptase la această vizită încă de când aflase prima dată că fratele lui evadase. Ryan i-a dat într-un final drumul din îmbrățișare și acum se uita la Harry și Cade, cei trei prieteni făcuseră contact vizual extrem de confuzi.

— Regulus Arcturus Black,a început Cornelius, am venit pentru a ne asigura că fratele tău nu ți-a făcut o vizită după ce a scăpat din închisoare și că nu este în continuare aici. Să nu ne înțelegi greșit, nu te acuzăm de faptul că ai putea să îți ajuți fratele, însă în același timp trebuie să fim siguri.

— Domnule Ministru, înțeleg foarte bine că acestea sunt metode de precauție, a spus brunetul foarte calm, Puteți liniștiți să căutați prin casă.

— Mulțumim pentru colaborare, Regulus," a spus Dumbledore.

În acel moment în casă a intrat un Dementor. Știa că aceștia urmau să fie puși peste tot, însă a fost puțin luat prin surprindere. Chiar nu se aștepta să îi aducă chiar aici. S-a întors spre băieți și le-a făcut semn să se aproprie de el. Știa cât de înspăimântătoare pot fi acele creaturi. L-a luat pe Ryan de o mână și pe Harry de cealaltă, iar în același timp Cade s-a apropiat de tatăl lui.

Dementorul a căutat prin toată casa și, după ce s-a apropiat de ei, Regulus l-a simțit pentru prima dată pe Harry cum devenea tot mai slab și a observat că a leșinat. Nu a apucat însă să reacționeze pentru că și Ryan a leșinat. 

A apucat să îl prindă doar pe Harry, dar a observat cu coada ochiului cum Cade a avut o reacție rapidă și l-a prins pe Ryan. Inima lui bătea foarte tare, era îngrijorat și furios în același timp, furios pe el că a lăsat dementorii să intre în casă și furios pe Dumbledore și Fudge că au adus aceste creaturi în casă.

Dementorul nu se oprea însă, iar Remus a avut o reacție mult mai rapidă. Și-a scos bagheta și din ea a țâșnit o lumină puternică care s-a transformat apoi în patronusul său, un câine. Un zâmbet slab i-a apărut pe față.

— Este timpul să plecați, a spus Regulus părând mult mai calm decât era de fapt.

— Nu ai nevoie de ajutor cu băieții? a întrebat Dumbledore. Știi, dacă ar fi stat cu sora lui Lily, nu s-ar fi întâmplat asta niciodată.

— Taci! a urlat Regulus. Nu eu am adus Dementorii în casă. Hazel Maedowes și Sirius Black nu sunt aici. Vă rog să plecați până nu vă dau eu afară.

Spunând asta, s-a întors și și-a concentrat toată atenția pe băieți. Amândoi erau palizi și transpirați. Nu își putea imagina ce au văzut atunci când Dementorii le-au absorbit fericirea. Bărbatul s-a abținut să nu plângă. Era doar vina lui că a lăsat acel dementor în casă. Le-a dat jos ochelarii și i-a privit. Trebuia să aștepte să se trezească.

— Cade, poți te rog să aduci niște ciocolată?a spus Remus. O să le facă bine.

— Nu este vina ta, Regulus, nu aveai de unde știi că gemenii aveau să fie afectați de dementor. Nu îl asculta pe Dumbledore, asta s-ar fi putut întâmpla și dacă stăteau cu sora lui Lily, puteau să dea peste un dementor oricând.

— Doar că eu sunt cel care i-a lăsat în casă.

— Trebuia să îi lași să caute prin casă altfel ar fi intrat la bănuieli. Adună-te, gemenii o să se trezească în orice moment și o să aibă nevoie de tine.

Remus avusese dreptate amndoi se treziseră în același timp, erau speriați și confuji. Regulus se aproprie de canapea și îi luă pe amândoi în brațe, cei doi îl strânseră puternic, erau seriați, îi se rupea sufletul.

— Ce s-a întâmplat? A țipat cineva spuse Ryan, punându-și capul pe umărul tatăl său.

— Da și eu am auzit, cineva implora, sunteți bine cu toții?

— Scumpilor nu a țipat nimeni, a fost efectul dementorilor. Mâncați niște ciocolată, o să vă simțiți mai bine.

— Dar am auzit o femeie cum țipa, spuse Ryan măncând ciocolată, Vocea îmi părea atât de cunoscută.

Regulus avea o bănuială despre ce auzeau gemenii și se îngrozi mai tare la acel gând. Își puse pe spatele lor și îi mângâie ușor. Harry îl prinse de mijloc și îl strânse mai tare în brațe, în timp ce Ryan stătea cu capul pe umărul lui.

— Știi, dar Dementorii aduc doar fircă și au adus probabil unul dintre cele mai infricoșătoare momente din viața voastră la iveală, spuse Remus.