Heron, a ieșit împreună cu Ren și Sereia de la Eria de acasă. Aparent Sereia urma să treacă pe la apartamentul lui Ren și avea să stea acolo tot weekend. Pe brunetul nu îl deranja asta în vreun fel, chiar dorea să o cunoască mai bine pe femeia cu care avea să își petreacă Ren toată viața.

— Ce ziceți să luăm cina în oraș? Întrebă Ren în timp ce erau în mașină spre apartamentul acestuia.

Brunetul nu spuse nimic doar se uită în față la Sereia și Ren. Toată săptămâna mâncase în oraș și chiar nu își mai dorea să mai aibă vreo masă în oraș, însă dacă asta își doreau cei doi, el nu avea să se opună.

— Ren dragule, toată săptămâna am mâncat în oraș. O să gătesc eu cina.

— Pot să te ajut dacă dorești. Nu cred că dorești să gătești mâncare în plus doar pentru că eu sunt vegetarian, spuse Heron uitându-se în față.

— Nu mă deranjează să gătesc cu toate că nu sunt sigură că m-aș descurca să fac un fel de mâncare vegetarian. Nu știam că gătești.

— Este una dintre pasiunile mele, cu toate că în ultima vreme nu am mai gătit atât de mult.

Brunetul observă cu Sereia dădu din cap și îi zâmbi prin oglinda retrovizoare. În acest moment tot ce își dorea Heron era să poată arăta un zâmbet oricât ar fi fost acesta de mic. Nu era sigur ce îi spuse Ren despre el, însă nu își dorea să ca acesta să îl creadă un ursuz.

În general, Ren dăduse doar peste fete care umblau după bani tatălui său și asta îl făcea pe Heron și mai nervos și gelos în acea perioadă. Acum, brunetul, știa că Sereia nu umbla după bani din simplu fapt că era destul de sigur că Ren nu mai avea acces la bani tatălui său aici pe insulă. Chiar și când avuse acces la bani tatălui său, niciodată nu îi folosise, pur și simplu ura să știe că are ceva din bani tatălui său.

Drumul până la casa lui Ren fusese unul destul de liniștit, niciunul dintre ei nu a vorbit mare lucru lăsând doar muzica să meargă ca și zgomot de fundal. Odată ce au ajuns la Ren acasă, Sereia și Heron s-au pus pe făcut cina în timp ce toți trei făceau conversație.

— O doamne, voi chiar ați intrat în o mulțime de probleme cât ați fost la liceu, spuse Sereia râzând Cum de nu ați fost niciodată prinși?

— Știam cum să nu ne lăsăm prinși, zise Ren, Dar în mare parte nu făceam nimic foarte grav. Cred că cel mai grav lucru pe care l-am făcut a fost să punem pigmenți în țeava pe unde venea apa la vestiare fetelor.

— Nu a fost cea mai inspirată idee, că după aia nu nimeni nicio fată nu a mai putut face duș acolo timp de o lună, spuse Heron.

— Dar măcar i-am dat o lecție fetei ăleia care și-a bătut joc de faptul că ești gay.

Heron dădu aprobator din cap și se întoarse la tăiat roșii. Treaba nu stătea chiar așa cum credea Ren. Tipa respectivă, îl plăcea pe Ren și brunetul nu era sigur cum acesta afla că el era îndrăgostit de prietenul său cel mai bun. Fata, îl amenințase că dacă nu încerca să îi facă lipeala cu Ren, avea să îi spună acestuia micul său secret. Pentru că brunetul era un adolescent speriat, a făcut primul lucru care ia venit în minte și împreună cu Ren au ajuns la acest plan. Într adevăr fata nu l-a mai deranjat după, dar acum gândindu-se din nou la asta parcă îi părea puțin rău.

***

Cina de sâmbătă seara a fost chiar plăcută și brunetul se simțise chiar bine. Sereia era acel gen de persoană care îți dădea un sentiment de părinte protectiv și iubitor. O persoană cu care îți era drag să stai. Cu toate acesta bărbatul își putea da seama destul de ușor când nu era dorit și când cei doi și-ar fi dorit să fie singuri. Brunetului era destul de clar că avea să caute un apartament imediat după ce se termina perioada de probă.

Din câte îi explicase Minyung, până se termina perioada de probă nu aveai voie să te muți din locul în care stăteai, iar după perioada de probă primeai salariul în avans pentru a îți fi mai ușor să îți găsești un apartament.

Minyung, îl aștepta ca de obicei afară, numai că de data asta stătea lângă mașină. Afară se răcise considerabil, dat fiind că noiembrie se apropia de sfârșit.

— Bună dimineața, făcu Minyung atunci când îl văzu, Cum a fost weekendul tău?

— Destul de bun. Al tău?

Nu mințea, în mare parte fusese un weekend bun și chiar se bucura că apucase să o cunoască mai bine pe Sereia.

— A fost în regulă, zise Minyung.

Heron observase că acesta nu zâmbise, băiatul nu prea părea în apele lui. Nu știa dacă l-ar fi putut întreba dacă era bine. Se apropiaseră oare suficient ca să facă asta?

— Toate în regulă, Minyung?

— Da, nimic important. M-am certat prin telefon cu sora mea, a fost o ceartă atât de stupidă.

— O să vă împăcați, ai să vezi, zise Heron punând o mână pe umărul șatenului, Eu și fratele meu ne certam destul de des și mereu ne împăcam.

Minyung afișă unul dintre zâmbetele sale, atât de drăguțe.

— Da, cel mai probabil așa va fi.

— Totul în regulă acum? Întrebă Heron doar pentru a se asigura că șatenul este bine.

Minyung dădu aprobator din cap și zâmbii din nou, de data asta și mai larg.

Heron simțea că se topește de fiecare dată când vedea acel zâmbet, ignoră totuși acest sentiment.

— Voi vorbii diseară cu sora mea, sunt sigur că totul se va rezolva. Am primit ordine cum că trebuie să începem să învățam insula Șoimilor. Bine, o porțiune din ea.

— În regulă.

Heron ar fi dorit să poată să îi spună șatenului că el știa insula Șoimilor la perfecție și că îl putea ajuta pe el să o învețe dacă dorea, însă alese să tacă, deocamdată.

— Vom rămâne săptămânile astea peste program, cred că unde până în apropierea Crăciunului și după acea din nou până la începutul lui martie. A da și mai mergem la film diseară nu?

— Da, desigur că mergem. Dar două luni nu ar fi suficiente să înveți toate astea? Întrebă Heron oarecum nedumerit.

— Având în vedere că trebuie să știi o parte destul de mare din insulă la perfecție, eu zic că nu este de ajuns.

Heron ridică o sprânceană însă nu spune nimic. Nu avea de unde să știe cât de mult îi va lua lui Minyung să învețe o parte din insulă, însă un lucru era sigur el nu avea să nici de când nici măcar să încerce să învețe. Își știa mult prea bine insula unde crescuse.

— Nu era de ajuns că te omoram fizic, acum îți mai pisez și creierul cu învățatul de insule.

— Nu o să îmi prea toci capul Minyung. Nu cred că ai cum, sunt obișnuit să învăț un volum mare de informație.

— Eu nu, dar sper totuși că mă voi descurca.

Brunetul nu spuse nimic atunci, însă dacă vedea că șatenul va avea nevoie îl va ajuta bucuros să învețe partea acea din insulă.

— O să fie bine Minyung. Am să te ajut și eu

Șatenul îi zâmbii, un zâmbet atât de drăguț și care emana recunoștință.

***

Antrenamentele au decurs ca de obicei, multă muncă. Trasul cu arma mergea din bine în spre mai bine, începea să se perfecționeze, se observa asta în fiecare zi, iar despre autoapărare și luptă mergea toate extrem de bine.

— Vezi, deja te descurci mai bine. Felicitări, îi spuse șatenul afișând un zâmbet.

— Da.

Heron simții cum îi fuge pământul de sub picioare atunci când îl văzu pe Minyung cum zâmbește, și-ar fi dorit și el să zâmbească. Brunetul îl urmă pe șaten spre vestiare, nu era sigur unde aveau să meargă pentru a învăța insula, dar bănuia că vor avea nevoie de un proiector pe aer, dacă tot doreau să învețe totul la perfecție.

— Unde mergem să învățam? Întrebă Heron în timp ce doi se schimbau.

— Putem rămâne aici, din câte știu este un proiector pe aer în biroul administratorului. Sunt sigur că nu se va supăra dacă îl folosim.

— Sigur nu facem ceva probleme și ne trezim cu el pe capul nostru?

— Nu cred. Iar dacă ne trezim, îi explicăm frumos că avem nevoie de le pentru pregătirea de festival. Va știi despre ce vorbim și sunt sigur că ne va lăsa să îl folosim.

Brunetul era puțin cam sceptic în această privință, dacă ar fi fost în locul lui Minyung, ar fi preferat să nu riște, însă știa foarte bine că nu se afla în această poziție. Până la urmă, poate șatenul avea dreptate și dacă apărea administratorul nu va avea nicio problemă cu asta.

După ce cei doi s-au schimbat din hainele de sală, Minyung îl conduse pe Heron spre capătul unui coridor. Acolo se afla o ușă vopsită în roșu, pe care scria mare cu litere albe Administrator. Chiar lângă ușă erau prinse într-un suport, o pereche de chei.

— Dacă nu dorea ca lumea să intre atunci nu își lăsa cheile aici. Nu?

— Presupun.

Minyung afișă un zâmbet și după care luă cheia din suport și deschise ușa. Aceasta dădea într-o cameră vopsită într-un alb simplu. Era ciudat că după atâta culoare să vezi ceva vopsit într-o non culoare. Camera în sine era destul de largă, avea un birou dintr-un lemn închis la culoare, probabil mahon și un scaun de birou. În rest, era aproape goală, singurul lucru care se mai afla acolo era proiectorul pe aer.

Șatenul scoase din buzunarul jachetei pe care o purta, un stick usb și îl introduse în laptopul care era conectat la proiector. Imediat după, o imagine tridimensională a insulei Șoimilor apăruse în fața lor. Heron fusese nevoit să se dea câțiva pași în spate. Era ciudat să vadă insula asta din nou mai ales atunci când credea că va scăpa de ea pentru totdeauna. Acum, aflase că trebuia să se întoarcă din nou și mai mult, să îi apere pe restul și să asigure pacea și ordinea.

— Este o insulă destul de mare, făcu Minyung. Ren, a zis că noi va trebui să păzim partea centrală, unde se află malul și alte câteva magazine și instituții.

Brunetul lăsă un oftat să îi scape printre buze. Chiar nu își dorea să păzească acea zonă, era zona unde avea cele mai multe șanse să se întâlnească cu părinții lui sau cu Swayer și restul familiei lui Eliot.

— Va trebui să știm toată zona, pentru a fi siguri. Acum, eu zic să o luăm pe porțiuni.

Minyung apăsă pe câteva butoane ca mai apoi imaginea să se focuseze pe zona respectivă.

Pentru o insulă care nu dorea să știe nimic de cealaltă, au reprodus totul cu foarte multă exactitate.

— Ren mi-a dat o listă cu toate informație pe care ar trebuii să le știm. A spus că le-a luat doar pe cele mai importante.

Minyung se uită pe ecranul telefonul și citi ceva de acolo. Părea foarte concentrat la cea ce face și avea o mimică foarte serioasă. Genul de mimică pe care nu te-ai fi așteptat să vină din partea unei persoane așa de vesele ca și el.

— Bun, deci eu zic să ne concentrăm pe zona pieței centrale, făcu Minyung, Din ce pot să îmi dau seama cred că este aici.

Zona pe care o arăta șatenul era la câteva străzi depărtare de piața centrală. Se vedea că încerca să se descurce cât de bine putea. Heron, se îndreptă spre Minyung și îi prinse mâna cu care indica ce credea el că este piața centrală. Brunetul îi ghidă mânca șatenului spre locul unde se afla defapt piața centrală.

— De fapt, piața centrală este aici.

Brunetul fusese nevoit să se aplece puțin, dată fiind diferența ușoară de înălțime dintre cei doi. Acum, el stătea cu capul aproape de urechea lui Minyung și îi ținea mâna îndreptată spre piața centrală. Își simțea inima de parcă avea să zboare din piept în orice moment și putea să jure că se făcuse ca și o roșie.

— De unde ai știut? Făcu Minyung cu o voce ușor bâlbâită.

Heron stătuse câteva secunde pe gânduri. Oare să îi spună sau nu lui Minyung adevărul? Până la urmă nu credea că avea nimic de pierdut dacă îi spunea.

— Am făcut parte din clanul Șoimilor înainte să vin aici.

Spunând asta Heron îi dădu drumul mâinii lui Minyung și se îndreptă de spate. Dorea să îi vadă reacția la veste. Șatenul se întorse cu fața la brunet și în acel moment acesta observă că era roșul ca și racul. Minyung afișă cu toate astea un zâmbet micuț și drăguț și apoi spune:

— Mă așteptam. Să fiu sincer asta era una dintre posibilitățile de clan pentru tine. Părea genul de clan de unde ai putea proveni.

— Te poți face detective Minyung, zise Heron oarecum în glumă.

— Nu m-am gândit niciodată la asta ca o posibilă meserie. Presupun că niciodată nu este prea târziu.

— Nu este de tine la Șoimii. Ești prea vesel și iubești prea mult culorile, pur și simplu nu te-ai putea acomoda acolo. Cei de acolo sunt mult prea serioși și orașul este plin de culori monotone, nu ar fi pe placul tău.

Minyung strâmbă din nas, era clar că idea acelei insule nu îl atrăgea deloc. Pur și simplu, șatenul și insula Șoimilor erau diametral opuse.

— Cum ai reușit tu să stai acolo douăzeci și doi de ani?

— La început părinții mei nu au fost de acord să fac transferul și după, Heron stătu puțin pe gânduri și apoi spuse ceva ce doar puțini știau, am cunoscut pe cineva și am rămas pentru el pe insulă, de aceea nu m-am transferat până acum recent.

Privirea lui Minyung se întunecă puțin, se uită prin cameră, oriunde dar nu înspre Heron.

— Și sunteți în continuare împreună sau cum funcționează? Dacă este în regulă să întreb.

— A murit acum, la sfârșitul luni se fac cinci luni, nu am mai avut vreun motiv să stau acolo.

— Heron, îmi pare rău, spuse Minyung și îi puse o mână pe umăr. Mă gândesc că îți este foarte greu.

— Nu îmi este ușor deloc, admise Heron pentru prima dată de gând murise Eliot, Însă ce mă macină cel mai mult este vina că puteam să fac ceva să nu moară. M-am hotărât să merg mai departe însă nu îmi este ușor și mă simt cumva vinovat că eu trăiesc și el nu.

Brunetul nu înțelegea de ce îi spunea toate astea la Minyung, poate pentru că simțea că poate să aibă încredere în el. Șatenul se uită la el și după îl luă în brațe, el îi răspunse la îmbrațișare.

— Scuze, spuse Heron în timp ce își șterse o lacrimă. Nu am vrut să te încarc cu toate astea.

— Nu mă încarci cu nimic, sunt aici dacă ai nevoie să vorbești despre orice. Chiar mă bucur că ai încredere în mine cu toate astea și știu că nu ne cunoaștem de foarte mult da chiar simt că îmi ești un prieten bun și pot avea încredere în tine.

— Sentimentul e reciproc Minyung și eu simt că pot avea încredere în tine și că mă înțelegi. Acum gata cu lacrimogenele, acum că eu ți-am zis din ce clan fac parte vreau să știu din ce clan faci parte tu, spuse Heron așezându-se cu fundul pe birou ca un profesor.

— Eu provin din clanul Lebedelor. Mama a sperat că eu și sora mea geamănă o să ajungem pe marile scene, ca și ei. Sora mea a iubit toată lumina atenția, adora să fie sub lumina reflectoarelor. Eu, pe de altă parte nu. Pur și simplu nu asta era ce am vrut să fac.

— Să înțeleg că nici ție nu ți-a fost ușor să te transferi.

— Nu chiar. Mama își dorea de la amândoi să ajungem la fel de faimoși ca și ea, dacă nu chiar mai faimoși. La șaisprezece ani, atât eu cât și sora mea cântam deja pe scene și făceam spectacole. Mie nu mi-a plăcut niciodată și chiar aveam trac de scenă. Le-am explicat în anul transferului de multe ori că nu asta vreau să fac.

— Să ghicesc, credeau că nu ești doar confuz și nu îți dorești de fapt asta? Făcu Heron așezându-se pe podeau încăperi.

— Exact așa, zise Minyung și se alătură lui Heron pe podea, Puls că tata a băgat la înaintare faptul că aveam deja o prezență scenică foarte bună și mă descurcam foarte bine. Am încercat să îi explic că nu asta este ce îmi doresc, că vreau să ajut lumea și să fiu acolo în plină acțiune. Plus că mai era și faptul că sora mea trecea printr-o perioadă foarte grea și părinții mei nu a fost de la început de acord cu alegerile ei și am vrut să fiu alături pentru ea.

Minyung probabil observă privirea confuză de pe fața lui Heron și explică:

— Sora mea este transgender, s-a născut în corp de băiat. Părinți mei nu au fost de acord cu asta și nu puteau înțelege. Nu am vrut să plec pentru ea, însă ma asigurat că se va descurca și imediat după transferul meu s-a mutat din casă, oricum făcea deja suficienți bani să se întrețină.

— Sunteți norocoși să vă aveți unul pe altul, spuse Heron, Nici eu nu cred că m-aș fi descurcat dacă nu ar fi fost fratele meu, Ares sau Ren.

— Nu știam că ai un frate.

— Ares e fratele meu mai mare, a fost pentru mine acolo aproape tot timpul, am avut o perioadă în liceu în care nu ne înțelegeam , dar am trecut peste și acum suntem foarte apropiați. A fost acolo pentru mine când părinții mei nu m-au acceptat ca și gay și ma lăsat să mă mut cu el în casă.

— Sună ca o persoană minunată. Eu și Mikyung am fost acolo mereu unul pentru celălalt, nu pot spune că am crescut într-o casă foarte iubitoare și părinții mei vedeau mereu doar faimă în fața ochilor. Au fost de acord să mă transfer doar după ce i-am amenințat că îi dau în judecată pentru ce ne-au făcut mie și lui Mikyung.

Heron se uită foarte înțelegător la el și îl luă în brațe, știa că avea nevoie de asta. Nu știa cum sesiunea de învățat o insulă se transformase în povești despre familiile lor dar se pare că amândoi aveau nevoie de asta.

— Crezi că mai învățăm ceva? spuse Minyung din brațele lui Heron. Sau o luăm direct spre cinema?

— Eu zic să o luăm direct spre cinema, până la urmă avem destul timp să învățăm, bine să înveți, dar te ajut.

Minyung se desprinse din îmbrățișare și se uita spre brunet și îi zâmbise, acesta simțise cum se face roșu și că inima începea să îi bată mai tare.Heron încerca să ignore acest sentiment din răsputeri.