Brunetul nu fusese niciodată o persoană care să îi placă să aștepte. Mereu voia să rezolve lucrurile cât mai repede. Acum, când știe că nu poate să facă nimic pentru a face timpul să treacă mai repede, era extrem de agitat. Exact ca un copii mic care dorea o jucărie și nu voia să aștepte pentru aceasta.

    — Hai să facem ceva! zise Ares atunci când văzut că tot ce făcea fratele lui era să se holbeze le ceasul de pe perete. Știi și tu foarte bine că timpul nu are să treacă mai repede dacă te holbezi la ceas.

    — Da. Știu asta Ares. Pot să mă condamni că vreau să scap odată de aici?

    — Ești nerăbdător exact ca un copil mic, zise Ares amuzat în timp ce se ferea de perna aruncată de Heron.

        Chiar dacă Ares se spărgea de râs, Heron tot nu putea să râdă. Brunetul începea să creadă, că nu va mai putea să râdă sau să zâmbească vreodată. Pur și simplu nu părea să aibă pentru ce să mai zâmbească. Făcea o schimbare enormă în viața lui și chiar dacă se bucura de acea schimbare, pe fața lui nu se ivea nici cel mai mic semn de zâmbet.

    — Ultima dată când te-am văzut așa de nerăbdător a fost cu câteva luni înainte să termini liceul. zise Ares pe un ton blând

        Heron își mușca buza. Nu dorea să își amintească de aceea perioadă. Fusese una dintre cele mai negre perioade din viața lui. Avea totuși și amintiri bune din acea perioadă. Cum ar fi faptul că în acea perioadă el și Ares s-au apropiat extrem de mult. În primi ani de liceu, al lui Heron, cei doi se certau extrem de mult și nu se puteau pune niciodată de acord. Cu toate astea, în ultimele luni de liceu cei doi frați s-au apropiat extrem de mult.

    — Dacă e să regret un lucru în viața mea, începu Ares să spună.

    — Doar unul? Întrebă Heron ridicând o sprânceană.

        Își cunoștea fratele prea bine. Făcuse multe tâmpenii la viața lui. Chiar foarte multe, la câteva dintre ele fusese martor și Heron.

    — Lasă-mă să reformulez. Dacă este să regret un lucru din perioada în care ai absolvit liceul. Acela e că nu te-am susținut în fața părinților noștri atunci când ai vrut să te transferi.

        Heron se uită la fratelui cu o privire plină de compasiune. Deși Ares nu îi spune asta niciodată, brunetul știa că regreta acel lucru. Dar și-a luat revanșa în lunile care au umrat după.

    — Ce îți veni să îmi zici asta? întrebă Heron trăgându-și genunchi la piept.

    — Voiam să știi.

    — O știam. Chiar dacă nu mi-ai zis niciodată. Am știut că ai regretat.

    — Acum, mergi te rog să îmi faci ceva de mâncare? întrebă Ares cu o privire miloagă.

    — Ce naiba te faci tu fără mine? întrebă Heron în timp ce se ridică de pe canapea.

    — Eu ți-am zis. Atâta timp cât există serviciu de livrare la domiciliu și mâncare semi preparată am să fiu bine.

    — Dacă vei mânca în fiecare seară de la restaurant o să ai o gaură în buget mare cât casa asta.

         Ares mai zise ceva, însă Heron nu îl auzise pentru că intrase deja în bucătărie. Poate cu ocazia asta avea și Ares să învețe să gătească.

    — Și printre asta va da foc la casă de cel puțin cinci ori. Gândi Heron cu voce tare.

    — Cine dă foc la casă de cel puțin cinci ori? Întrebă Ares atunci când a intrat în bucătărie.

    — Tu, atunci când vei încerca să înveți să gătești.

         Ares deschise gura probabil pentru a protesta, însă o închise imediat la loc, mulțumindu-se să își de-a ochii peste cap. Fratele său știa că are dreptate. Nu ar fi vrut niciodată să recunoască asta, dar când venea vorba de lucruri precum gătitul, Heron avea de obicei dreptate.

***

         Heron și-a rugat fratele să nu le spună nimic părinților despre plecare lui. Cu toate că el era major, cei mai probabil aceștia ar fi încercat să îl oprească. Xavier și Faye nu au dat nici un semn de viață de vineri după masa și nu păreau că și-ar fi dorit să vină cu Heron la graniță.

         Bărbatul era conștient că singura persoană care va fi prezentă la plecarea lui era Ares. Nu putea spune că acest lucru îl deranja, dar parcă și-ar fi dorit să fie și prieteni săi acolo. Ares se oferise din prima să îl ducă la graniță. Voia să fie acolo pentru fratele său.

         Granițele nu erau prea des deschise, pentru că pur și simplu insulele nu prea doreau să aibă de a face una cu alta. Existau doar două ocazii în care granițele se deschideau. Prima, era în zilele festivalului care avea loc în fiecare an, iar a doua atunci când adolescenți își schimbau clanul.

          Lui Heron îi părea interesant faptul că o graniță era deschisă doar pentru el. Nu era cel mai uimitor lucru care putea să îi se întâmple bărbatului, însă era interesant să vezi cum la cererea lui deschideau una dintre granițe.

          Când într-un final ziua de duminică veni, nu prea știa ce să facă să treacă timpul. Nu avea voie să își facă un bagaj foarte mare. Acesta era una din reguli, orice avea legătură cu clanul din care proveneai trebuia lăsat acolo. Putea să iei cu tine doar strictul necesar, acesta însemnând câteva haine care să nu aibă emblema clanului, poze cu cei dragi și obiecte de igienă personală.

          Heron stătea de mai bine de jumătate de oră în camera lui. Abandonase de ceva vreme făcutul de bagaj. Cum își scoase hainele din dulap, pentru a vedea care nu avea emblema clanului și pe care ar putea să le ia cu el, descoperise o cutiuță mică și roșie. Uitase cu desăvârșire de faptul că îi cumpărare lui Eliot un inel, însă își amintea că dorise să îl ceară pe Eliot în căsătorie.

          Brunetul, abandonă micuța cutia roșie pe noptieră ca mai apoi să se așeze pe pat și ia poza cu ei doi în mână. Lăsa trecutul în urmă, dar Eliot era o parte din trecutul său pe care nu o putea lăsa în urmă.

    — Nu credeam că un bagaj atât de mic îți va lua atât de mult. zise Ares din prag, doar ca să observe mai apoi la ce se uita Heron.

    — Nu îmi ia așa de mult, doar că... însă Heron se opri acolo, nu dorea să vorbească cu nimeni despre Eliot sau despre noaptea aia blestemată.

    — Știu că încă nu vrei să vorbești despre asta. Nu am să te oblig să o faci și chiar dacă vei fi în alt clan dacă simți nevoia să vorbești cu cineva despre asta sunt doar la un telefon distanță.

    — Mersi.

        Heron se uită cum fratele său zâmbii, ca mai apoi să se îndrepte spre scări. Nu era sigur pentru ce îi mulțumea fratelui său. Pentru că nu îl obliga să vorbească despre propriile sentimente sau pentru că avea să fie acolo pentru el? Cel mai probabil îi mulțumea pentru ambele.

        Până la urmă Heron decise să pună poza cu el și Eliot, avea totuși dubii în legătură cu inelul. Nu credea că va mai avea nevoie de acesta prea curând așa că îl abandonă pe noptieră. Ar fi putut să ia toate pozele făcute împreună. Știa că ar fi fost o încărcătură emoțională prea mare să se uite prin toate acele poze.

         Pe la ora șapte jumătate, brunetul coborî în sufragerie, unde îl găsi pe Ares stătea și se uita la televizor. Părea extrem de plictisit și cel mai probabil pe punctul să adoarmă.

    — Trebuie să mergem. zise Heron uitându-se la fratele său

    — E deja șapte jumătate? Acum vin, doar să îmi iau cheile.

         Granița la care Heron trebuia să ajungă, era destul de departe de locul în care stăteau și cel mai probabil le-ar fi luat cam o jumătate de oră de mers cu mașina să ajungă până acolo. Dacă ar fi fost după Heron, ar fi ales granița din apropierea lor, însă nu putea el să aleagă ce graniță era deschisă. Acesta era una dintre multe ciudățenie are sistemului de transfer, ei îți alegeau o graniță care era conectată cu insula. De multe ori alegeau fără măcar să se uite la adresa locuinței tale.

         În mașină era extrem de liniște, Heron simțea că ar trebui să spună ceva, doar că nu era sigur ce anume. Probabil că ar trebui să își i-a rămas bun, dar în același timp nu dorea să facă asta în mașină, mai ales că Ares conducea. Profită însă de aceste clipe pentru a se uita pe geam, cel mai probabil vedea aceste locuri pentru ultima dată. Un fel de nostalgie îl cuprinse pe brunet, avea o mulțime de amintiri frumoase în aceste locuri și asta avea să rămână, amintiri.

***

        Jumătate de oră mai târziu, se aflau în mașină lângă graniță. Heron putea vedea după porțile mari ale graniței, prin peretele de sticlă, un pod imens care traversa marea spre cealaltă insulă. Pe pod se afla o mașină care aștepta, era cu siguranță mașina lui Ren. Brunetul părăsi mașina, doar ca să vadă faptul că în fața lor se afla mașina tatălui lor.

        Inima lui Heron începuse să bată foarte tare. Era confuz, cum aflaseră de ce dorea el să facă? Se întoarse rapid spre Ares aruncând priviri acuzatoare.

    — Nu da vina pe fratele tău, Heron. auzi el vocea tatălui său

        Era o voce atât de calmă și plăcută, dar cel mai important, bărbatul avea un zâmbet cald pe chipul său brăzat de timp. Brunetul nu se așteptase la asta. Se așteptase să urle și să zibere, dar în niciun caz ca tatăl tău să zâmbească.

    — Știam că nu o vrei pe mama aici. zise Ares Dar m-am gândit că vei dori să își iei rămas bun măcar de la tata.

        Heron înghiți în sec și își privi tatăl. Avea o privire atât de blândă și de înțelegătoare.

    — Nu am de gând să te opresc Heron. Ești mare acum și dacă tu crezi că asta este cea ce trebuie să faci, atunci eu sunt aici doar ca să îmi conduc fiul pe drumul pe care îl dorește.

    — Sincer, credeam că o să fi la fel de furios ca și mama când vei afla.

    — Nu aș putea fi niciodată așa de furios. Prima dată, am fost mai mult șocat, dar după ce am văzut cât de mult te-a afecta, am încercat să o conving pe mama voastră să își de-a acordul. Din păcate nu am reușit.

         Brunetul avea acum ochii cât cepele. Nu se așteptase la așa ceva din partea lui, își luă tatăl în brațe, abținându-se din greu să nu plângă. Îmediat după ce se despărți din îmbrățișare se uită la ceas, poarta avea să se deschidă la ora opt fix, mai avea câteva minute. Heron se întoare spre fratele său.

     — O să îmi fie dor de tine Ares! zise Heron uitându-se spre fratele său

     — Și mie o să îmi fie dor de tine Heron.

         Ares îl trase pe Heron într-o îmbrățișare. Își iubea fratele extrem de mult și avea să îi lipsească tot ce ținea de el. Dacă ar fi fost de ajuns, ar fi ales să rămână aici doar de dragul lui. Din păcate, amândoi știau că asta nu era de ajuns.

     — Sper să găsești pe cineva acolo, începu blondul să vorbească. Știu că acum nu îți stă capul la relații, dar cândva. După ce te vei simți pregătit, sper să găsești pe cineva care să te iubească și să aibă grijă de tine.

     — Ares, mă îndoiesc că voi mai avea relații pentru o perioadă.

     — Știu asta Heron, dar vreau să fi fericit și de cele mai multe ori iubirea înseamnă fericire.

         Heron tăcu, voia să zică despre cum iubirea aduce de cele mai multe ori și multă suferință odată cu ea, însă nu dorea ca astea să fie ultimele cuvinte pe care îi le adresa fratelui său. Se întoarse în așa fel încât să își poată vedea atât fratele cât și tatăl.

     — Vă iubesc, pe amândoi.

          Era ciudat să îi spună asta la propriu tată. Nu o mai spuse de ceva vreme, însă cu toatea astea, mereu avea să își iubească părintele. Și-ar fi dorit să poată să zâmbească, să îi arate printr-un zâmbet sincer cât de mult ținea la ei.

    — Și noi te iubim. zise Ares Cred că a venit momentul să mergi, porțile încep să se deschidă.

          Heron se întoarse și o luă pe mica potecă spre porțile care se deschideau ușor.

    — Heron Vang? Întrebă unul portari

    — Da, eu sunt.

    — Actul de identitate, pentru a putea confirma acest lucru.

         Heron îi întinse micul card de plastic pe care erau scrise aproape toate informațiile lui personale împreună cu o poză făcută recent.

    — Poți să treci! zise portarul dându-i actul de identitate înapoi.Să ai o viață bună acolo unde mergi.

         Brunetul dădu aprobator din cap și o luă spre ieșire. Se opri atunci când trecu de porți, pentru a se mai uita odată la fratele și tatăl său, ca mai apoi să își continue drumul spre mașina lui Ren. Avea să înceapă o viață nouă. Cine știe ce îl aștepta pe insula Vulturilor. Nu putea fi sigur de aproape nimic, dar de un lucru era sigur, nu regreta alegerea făcută.

Acesta a fost și acest capitol. Sper că va plăcut.

 Nu știu dacă trebuia să fac momentul dintre Heron, Ares și tatăl lor, puțin mai lung. Cred că este destul de bine și așa, totuși aștept păreri în comentarii.