— O să mutăm toți oamenii fără abilități pe aceste insule construite de noi, sunt perfecte și mari, suficiente pentru două mii de oameni. Vom împărți oamenii pe insule în funcție de meseriile pe care le au: Pe insula Șoimiilor o să punem medici, ingineri, militari, la Vulturi o să punem  Polițiști, Criminaliști, oamenii de la securitate și savanți, la Lebedele o să punem toți oamenii talentați, cântăreți, pianiști, chitariști și tot ce intră în această categorie, la Corbi vor merge bucătari, arheologi, profesori, prezentatori de știri și ce mai rămâne.

               Bărbatului îi părea că pentru ultima insulă alese totul cam la întâmplare dar nu avea să comenteze pentru că în acele momente el văzuse o scăpare, o șansă spre o viață mai bună.

            — Ar trebui să trimitem și câțiva oameni cu puteri pentru a îi putea ține sub control sugeră bărbatul la întâlnire.

            — O idee foarte bună spuse Benjamin, liderul, Senatorul șef. O să trimitem patru oamenii ai senatului împreună cu familie lor. După doi ani aceștia se vor întoarce acasă.

            — Mă ofer voluntar pentru acestă misiune, spuse brunetul imediat cum auzise că planul îi este luat în considerare.

            — Perfect, atunci mai trebuie să găsim încă trei persoane pe lângă tine, Amias.

            Amias nu o făcea pentru că dorea să fie de ajutor, voia doar să scape de toată povara pe care o avea. Era un Vindecător, un om care poate vindeca pe oricine doar cu o simplă atingere, prin urmare era foarte important pentru cei de la conducere. De când începuse războiul dintre cele două tabere de la conducere totul fusese un haos complet. Nu își dorea ca fii lui să crească văzând asta.

            Nu avea un plan pus la punct cu exactitatea dar știa că va trebui să apeleze la cel mai bun prieten al lui care era un Inginer-așa le spuneau ei la cei care construiau mașinări cu abilitățile lor- pentru a construi patru brățări care imitau cătușele reprimatoare de puteri, în acest fel el și familia lui nu aveau să iasă în evidență.

***

             Bărbatul se uită la apartamentul gol, acesta fusese casa lui pentru atâția ani. Acesta oftă, însă avea și un zâmbet slab pe față, după luni bune de favoruri și îndoieli că nu avea să reușească, reușise. Nu îi plăcea că trebuia să plece, din păcate nu avea altă soluție. Continentul era casa lui, aici copilărise își făcuse prieteni și se îndrăgostise, dar de când începuse războiul acesta devenise un haos complet. Nu își dorise acest război, dar senatori se luptau pentru putere când ar fi putut să rezolve totul pașnic.

             — Ar trebui să mergem spre port. Îi spuse soția trezindu-l din visare.

             — Da, haide. Ne așteaptă o călătorie lungă în față.

             Bărbatul, se uită la familia lui, pentru ei făcea asta, să aibă o viață mai bună. O luă înainte pe coridorul lung până la lift. Planul deși suna simplu era pe cât se poate de complicat: la un an și jumătate de ședere avea să își însceneze moartea, cel puțin față de cei de pe continent. Senatorul trebuia să creadă că este mort, el și cu familia lui. Ura că va trebui să le scoată copiilor cipurile pentru că îi va face să treacă prin acea durere, dar nu avea de ales.

             În timp ce Senatorul și toți care se aflau în subordinele lui se ocupau de pregătirea celor necesare pentru a trimite două milioane de oamenii pe insule, el se ocupa de propriul său plan de evadare.

             Amias mergea pe coridoare în timp ce își ținea băiatul cel mic de mână. Celălalt băiat mergea într-un rând cu ei fiind extrem de tăcut. Știa foarte bine că el nu dorea să se mute, protestase extrem de mult, plânse, fugise de acasă de vreo două ori în ultimele luni și alte proteste pe care un băiat de unsprezece ani le putea face. Nu aveau însă altă soluție, o să înțeleagă când va fi mai mare.

            Pentru ca transportul să meargă cât mai lin, lideri au hotărât că o să ducă oamenii pe rând în grupe de către două mii. În acest fel mutarea dura ceva, dar era însă și mai sigură. Amias și familia lui se aflau în a treia grupă care mergea spre insule. Bărbatul se uită la oamenii din jurul lui, niciun dintre ei nu știa exact ce îi așteaptă, dar au plecat de bună voie pentru că își doreau o viață sigură.

            — Vă rog să vă îmbarcați cu calm, după ce urcați un membru al personalului o să arate camerele unde o să stați pentru următoarele zile.

             Călătoria cu baca dura câteva zile și de acea aveau nevoie de locuri unde să doarmă. Bărbatul nu a înțeles niciodată de ce au ales asta și nu avionul. Amias își îndrumă familia spre barca Șoimiilor, alese acea insulă doar pentru că nu își dorea să mai aibă de a face cu meseria de polițist. Era conștient de cum avea să fie împărțeala pe clanuri și se bucura de orice meserie în afară de polițist.

            — Unde este Apollo? Întrebă soția lui de îndată ce au ajuns în camere.

            — Nu știu, poate a rămas în spate merg să îl caut, spuse Amias.

            Acesta ieși din cameră și făcuse slalom printre oamenii care se îndreptau spre camerele în care aveau să stea pentru ceva vreme. Imediat cum ieșise pe punte, văzuse cum personalul scotea pe cineva din apă. Spre marea lui groază acel cineva era Apollo, fiul lui.

            — Ce s-a întâmplat?  întrebă apropiindu-se de trupul inert al fiului său.

            — A sărit de pe barcă imediat cum a pornit, spunând că vrea să se întoarcă pe continent. S-a înecat.

            Bărbatul își abținuse lacrimile și se aplecă asupra lui îi puse mâinile pe piept în speranța că putea să îl vindece. Știa foarte bine că nu putea să aducă pe cineva la viață, dar merita să încerce. Desigur că nu funcționase.

             — Apollo! se auzi vocea soției Nu se poate așa ceva.

             Amias se uită la el fără putere, era vina lui că acesta se înecase. Dacă nu insista să plece de pe continent acesta nu ar fi simțit nevoia să fugă. Se uită la soția lui, tot ce se putea citi în ochii ei era dezamăgire însă nu știa pe cine era dezamăgită.

            Trupul lui Apollo a fost dus pe insulă și îngropat de îndată cum au ajuns acolo. Anii au trecut, Amias și-a dus planul la bun sfârșit și a reușit să îl facă pe senator să creadă că el și familia lui a murit. Aflase între timp că el nu era singurul cu abilități care plecase de pe continent. Nu se mira la ce dezastru era pe continent oricine și-ar fi dorit să scape.

            Cât despre familia lui, el și soția lui se certau extrem de mult pe tema băiatului mort, se învinuiau unul pe altul. Au încercat să stea cât de mult s-a putut împreună pentru fiul lor, însă imediat după ce acesta făcuse optsprezece ani cei doi au divorțat.

             Cele patru insulițe s-au dezvoltat de-a lungul anilor, au ajuns să fie atracții turistice pentru cei de pe continent, și-au creat tradiții și fiind extrem de bine văzute pentru cultura lor. Fiecare insulă avea ceva al lui care îl definea, o scânteie pentru care era cunoscută.

Acesta a fost prologul, pentru că da în acestă varinată am adăugat și un prolog. Cred v-am băgat și mai rău în ceață acum.