━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━
TĂCEREA UNUI VRĂJITOR   ━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━

  Twineross nu este orașul ideal ca un vrăjitor să își facă veacul, singur. Dar nici locul în care să faci propagandă împotriva regimului de conducere al Înaltului Împărat nu era. Garda avea acordul să-i elimine pe cei mult prea zgomotoși și să-i dea exemplu celor din jur. Iar prin exemplu, ofițerii alegeau mereu calea cea grea.

  Numai că în Twineross astfel de cazuri nefericite se răriseră. Locuitorii erau liniștiți și nimeni  nu mai avea curajul să scandaleze împotriva conducerii. Cei care făceau acest lucru erau în mare parte străini, iar Garda Orașului îi avea repede în vizor de cum pășeau în oraș.

  Așa cum le avea în vedere și pe fetele Barlow în acel moment. Doi ofițeri din Gardă începuseră să se țină după ele de când plecară de la locul acelui atac.

   Reylin îi observase cum încearcă să se țină la distanță și să nu facă contact vizual ori de câte ori își întorcea capul în direcția lor. Leiluna nu îi sesiză, lucru care o ușura pe tânăra vrăjitoare. Nu dorea să o sperie, mai ales când zâmbea și râdea atât de frumos și inocent lângă ea.

     — Să discut cu ei să ne lase în pace, domnișoară? îi șopti subtil la ureche însoțitorul de drum lui Reylin.

     — Lasă-i, răspunse prima fiică Barlow. Să nu atragem atenția asupra noastră.

    — Dar...

    — Atât timp cât păstrează distanța față de noi, eu n-am nimic cu ei. Oricum vor pleca de pe capul nostru când vor vedea că nu facem ceva interesant.

   Cei trei se aflau în fața unui stand cu jocuri, iar ca orice copil, Leiluna nu se putu abține să nu încerce să câștige una din jucăriile de pluș în formă de urs. Reylin o urmărea cu privirea, în timp ce încerca să nimerească cu un inel din lemn gâtul unor sticle. Câțiva copiii se adunaseră lângă stand pentru a urmări jocul. Unii din ei chiar încurajând-o pe mezina Barlow căreia îi mai rămăsese doar un inel liber.

   Fetița luă inelul în mână și potrivindu-și greutatea de pe un picior pe altul, aruncă. Bucata rotundă de lemn zbură în aer cu o precizie foarte bună, dar alunecă pe marginea unei sticle și căzu pe jos. Copii exclamară dezamăgiți. Deși pierduse, Leiluna le zâmbi timid celor adunați în jurul său și le mulțumii pentru vorbele încurajatoare.

     — Putem să cumpărăm niște fursecuri cu lămâie înainte de a pleca? o întrebă fetița Barlow pe sora sa mai mare.

     — Sigur, dar să nu mănânci din ele. Mama ne așteaptă la masă.

     — Nici măcar unul mic?

     — Luna, te cunosc, nu te vei opri la unul, glumi Reylin.

     — Bine, bine, nu mănânc.

  Tânăra se îndoia că așa avea să fie. La ultima ei pățanie, Leiluna fugise cu un platou cu prăjituri în timpul unei petreceri. Avându-i complici pe copiii mătușii Veatrice, care de îndată ce au fost descoperiți, au fugit prin întreg salonul și le-au murdărit doamnelor rochiile scumpe cu cremă.

     — Domnișoară, ceva nu pare în regulă. S-au apropiat prea mult de noi.

  Vocea agitată a bărbatul o luă prin surprindere pe Reylin. Fata tocmai ce îi întindea vânzătorului banii când acesta i se adresă și o împinse departe de tarabe alături de sora ei. Cei doi ofițeri măriră pasul, iar din ce observă vrăjitoarea cu coada ochiului se părea că aceștia mai aveau puțin și o luau la fugă după ei. Își țineau mâinile pe armele de la șolduri și privirile ațintite asupra bărbatului și surorilor Barlow.

    — Aveți încredere, continuă discuția garda fetelor. Nu îmi oferă un sentiment de siguranță.

    — Așa cum nici tu nu ne oferi unul în acest moment, îl contrazise Reylin, ținând strâns mâna plăpândă a Leilunei.

    — Vă înțeleg grijile, domnișoară, dar vă spun că acei ofițeri nu sunt ceea ce par.

     — Cum așa?

  Bărbatul nu-i răspunse și o împinse alături de sora sa de-a lungul unei alei. Tarabele erau puține în acea zonă, iar persoanele din jur bizare. Doar întâlnindu-le privirile, Reylin remarcă repulsia acestora față de prezența lor acolo. Leiluna se trase mai aproape de sora sa mai mare și împreună cu garda lor se strecurară într-un colț ferit de lumină.

  Ofițerii nu-i observară și, drept urmare, își continuară precauți drumul. Căldura ce se abătuse asupra lor îngreunându-le misiunea. Ora de vârf a soarelui se apropia cu pași repezi, iar oamenii și vrăjitorii aflați pe stradă începeau să se rărească.

     — E sigur, le anunță garda pe cele două surori, ieșind în calea luminii puternice. Ar trebui....

     — Să ne oferi niște explicații? da, cred că acesta ar fi momentul, îi tăie vorbele prima fiică Barlow.

  Ochii săi neobișnuiți fixându-i aspru pe cei ai bărbatului. Chiar dacă căldura îi provoca o stare de nervozitate și oboseală, tânăra Barlow făcea tot posibilul să își păstreze cumpătul. Situația o depășea complet, iar timpul li se limita cu fiecare secundă petrecută în acel loc. Trebuiau să plece. Dar asta după ce primeau niște răspunsuri.

     — De ce am fugit de acei oameni? Purtau uniforma Gardei Orașului, dar dumneata consideri că nu erau ofițeri de acolo.

     — Nu se mișcau ca unii.

     — Cum poți știi asta?

     — Ieșeau prea mult în evidență. Nici măcar recruții nu se lasă așa ușor de văzut.

   Reylin se încruntă. Se așteptase la un altfel de răspuns din partea bărbatului. O explicație mai plauzibilă față de ce auzise.

  Sora sa mai mică îi strânse ușor mâna, smulgând-o dintre gânduri. Degetul plăpând al fetiței se ridică tremurând în direcția unei tarabe. Proprietarul acesteia, un bărbat de vârstă mijlocie cu barba neîngrijită, stătea rezemat de o ladă acoperită de o pătură murdară. Lângă el, o persoană cu umeri lați și cu o mantie neagră peste corp îi comunica ceva. 

  Amândoi păreau adânciți în conversația lor ca să le observe. Prea distrași ca să țină seama de faptul că sunt analizați de la o distanță scurtă de cele două surori rătăcite alături de însoțitorul lor.

   Asta până ca proprietarul să le observe și să se răstească în direcția lor.

    — La ce vă holbați așa?! Altă treabă nu aveți?

   Leiluna se poziționă în spatele surorii sale, prinzându-se cu degetele de rochia ei verzuie. Însoțitorul de drum se dădu mai aproape de fete, ținându-și cât se poate de subtil mâna în apropriere de mânerul armei ascunse la spate.

     —  Ne cerem scuze! vorbi Reylin pe un ton calm. Noi doar...

     — Scutește-mă de scuzele tale, puștoaico! îi vorbi bărbatul pe un ton aspru, aruncându-i o privire îngâmfată. Crezi că n-am observat-o arătând cu degetul spre noi?

  Preț de câteva secunde, Reylin își simți pulsul la nivelul gâtului. Leiluna se ascunse cu totul în spatele său, iar garda lor părea destul de agitată în așteptarea unui răspuns sau ordin din partea ei. Fiindcă așa cum știu cei din oraș și împrejurimi, vrăjitorilor le este interzis să folosească vrăji de atac în orașe. Iar dacă încalcă această regulă, primesc pedepse pe măsura pagubelor create, a victimelor, dacă acestea există, și a casei din care fac parte.

  Din acest motiv multe case de vrăjitori își antrenează membrii atât pentru luptele cu magie, cât și pentru cele în care aceasta este restricționată.

  În cazul surorilor Barlow, numai Reylin putea spune că are o bază mică în luptele corp la corp. Dar tot nu era de ajuns. Bărbații din fața sa nu păreau genul de adversari care să cedeze ușor dintr-o singură lovitură.

    — Nu dorim probleme! încercă tânăra vrăjitoare să calmeze spiritele, pășind înaintea surorii sale. Suntem doar în trecere.

    — Răspunde la întrebare, puștoaico. De ce arăta piticania aia spre noi? aveți legături cu Garda Orașului?

    — În niciun caz! sări însoțitorul fetelor în discuție. Sora domnișoarei v-a confundat cu cineva și din acest motiv arătase cu degetul spre voi.

     — De ce vă urmăreau atunci acei oameni în uniformă? li se adresă pentru prima dată bărbatul cu mantie. Sau pe ei nu-i confundase acel copil ca pe noi.

  Modul în care acesta stâlcise cuvintele o luă ușor prin surprindere. Accentul său nu aparținea sub nicio formă regiunii Hames.

     — Ce oameni?

     — Ne luați cumva de proști? izbucni nervos proprietarul tarabei.

     — Aș putea spune același lucru, ripostă pe un ton tăios garda fetelor.

  Reylin îi șopti să se calmeze și să-și măsoare vorbele atent. Nu trebuiau să atragă atenția prea mult asupra lor. Deși o cam făceau în acel moment. Cei doi bărbați începuseră să se certe, iar asta îi făcea pe cei din apropriere să-și întoarcă privirile asupra lor și să șoptească.

      — Hai mai bine să mergem, îl rugă tânăra Barlow pe însoțitorul ei, apucându-l de braț înainte ca acesta să mai zică ceva.

      — Domnișoară...

      — Ai zis destule! Plecăm!

  Bărbatul se conformă ordinului primit și o luă înainte pe alee. Surorile îl urmară tăcute sub un nou set de replici enervante ale bărbatul cu barbă. Reylin nu putea să nege în sinea ei că vorbele acestuia nu o călcau deja pe nervi. Dar ce putea face.

   Brusc, o idee năstrușnică îi încolți în minte.

  Aruncând o privire pe furiș celor doi necunoscuți, vrăjitoarea dădu cu ochii de pătura veche și murdară de pe ladă. Niciunul din ei nu stătea rezemat de ea, ceea ce era un lucru bun.

  Simțind firul magic răsucindu-se printre degetele ei asemenea unui ghem de lână, Reylin rosti:

      — Eflis!

   Iar ca dintr-o minune, pătura se ridică de deasupra lăzii și se năpusti asupra bărbatului cu barbă. Acesta începu să se agite surprins pierzându-și la un moment dat echilibrul de pe propriile picioare, căzând peste lada pe care se sprijinise. Cele două surori râseră amuzante, în special Leiluna ce stătuse până în acel moment tăcută în spatele surorii sale ținând strâns în mâini cutia în care se afla rochia mamei lor și punga cu fursecuri. Chiar și cei din apropriere începuseră să râdă de întâmplare.

     — Vrăjitoare afurisită! strigă supărat bărbatul în urma fetelor Barlow, dar acestea erau prea departe ca să-l mai audă.

  Legea interzicea magia de atac în orașe, dar ceea ce făcuse Reylin nu se putea numi un atac. Mai degrabă o lecție în stil vrăjitoresc.

  Ieșind de pe alee, încă râzând, surorile o luară cu pas sporit spre trăsură. Valul de căldură depus peste Twineross devenea insuportabil. Majoritatea tarabelor se închiseseră, iar cele care mai erau încă deschise vindeau mâncare și băuturi trecătorilor.

  Reylin nu suporta căldura aceea excesivă. Ar fi preferat mai mult să plouă o zi întreagă decât să meargă prin soare. Leiluna nu părea să aibă aceeași problemă. Pălărioara de pe cap îi apăra pielea de pe chip și ochii de lumina puternică.

     — Pari îngândurată, i se adresă tânăra surioarei sale mai mici, observând tăcerea ei neobișnuită. Oamenii aceia care ne urmăreau nu o să ne găsească. Dacă asta te îngrijorează.

     — Nu e vorba de asta, răspunse mezina pe un ton posomorât. Omul acela cu mantie...era foarte straniu.

     — În ce sens?

     — Avea o aură ciudată.

     — Era vrăjitor, nu?

     — Așa cred.

  Ca mai toți copiii mici de vrăjitori, Leiluna avea o sensibilitate aparte în fața magiei. Putând să o simtă chiar și-atunci când aceasta nu este invocată și să vadă miezul magic al vrăjitorilor. Dar asta până la vârsta de paisprezece ani. Când miezul magic se echilibrează și va putea să-și aleagă un artefact.

     — De asta te-ai speriat așa rău? îi zise Reylin pe un ton ușor glumeț, mângâind-o încurajator pe spate.

     — Nu de asta, o întrerupe micuța pe un ton serios. Miezul lui magic era acoperit de niște umbre.

     — Umbre?

     — Se prindeau de el asemenea unor brațe, luându-i din strălucire și...

     — Întunecându-l.

  Acum înțelegea teama surorii sale mai mici. Să vadă cum acele umbre fură lumina și strălucirea din miezul acela magic poate părea înspăimântător pentru un copil de zece ani care nu înțelege ceea ce a văzut de fapt.

  Reylin nu era străină acestui lucru. Mai văzuse așa ceva la vârsta de șase ani, deși nu ar fi trebuit.

  Era doar un copil când a dat pentru prima dată nas în nas cu magia interzisă.

___________________________________________

  Eflis ‐ acoperă, dar poate însemna și ,, a prinde " dacă este urmat de un nume sau de un cuvânt care începe cu o consoană.

  În limba veche a vrăjitorilor cuvintele pot avea însemnări diferite în funcție de modul în care sunt folosite în propoziții.

___________________________________________

Hei! Sper că v-a plăcut acest capitol și nu v-am plictisit prea mult cu detaliile. E adevărat că nu am mai postat de mult timp la cărțile mele, dar sesiunea a avut întâietate. În niciun caz nu am abandonat cărțile și nu o să se ajungă la așa ceva, mai ales când am foarte multe idei la ele.

  Până acum nu pot zice că s-a întâmplat ceva care să vă dea pe spate, dar mai încolo lucrurile o să devină ceva mai dark, cum s-ar zice.

Aștept părerile voastre în comentarii și posibile teorii legate de ce urmează să se întâmple.

Mulțumesc că ați citit acest capitol!