━━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━━
PE MALUL APELOR TULBURI

━━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━━

   Plimbându-se dintr-o parte în alta a biroului, Dristan Barlow încerca de zor să găsească acea fărâmă de inspirație pentru a termina de scris cererea pentru comandantul de la unitatea militară din vest. Un ordin sosi în acea dimineață și îl înștiință că trebuie să se decidă cât mai rapid legat de unitatea în care fiica sa mai mare își va petrece următorii cinci ani. Astfel, vor alege alții unde să o repartizeze.

 Dristan nu dorea să audă așa ceva. Să lase niște străini să decidă ceea ce el trebuie să facă, ar fi sub onoarea și mândria sa de tată.

  Se poziționă din nou pe scaunul său și încercă să scrie. Dar fără rezultat. Cuvintele nu rezonau între ele, iar motivul primirii lui Reylin în acea unitate dădea de înțeles prea mult cât de disperat era bărbatul Barlow.

  Iar el nu dorea să pară disperat, deși era. Comandanții nu-i luau prea mult în seamă pe cei disperați. Însă cel care conducea trupele de teren și recrutare din vest se număra printre cei mai înfumurați și selectivi lideri. Nu-i păsa de ragul nimănui și își trata recruții pe baza aptitudinilor pe care le au, nu a buzunarului cu bani.

    — Cred că ar trebui să faci o pauză.

  Vocea blândă a soției sale îl făcu să tresară și să-și ridice privirea asupra ei. Uitase cât de silențios putea să se miște. Nici măcar pantofii cu toc pe care îi purta nu reușeau să scoată vreun sunet atunci când pășea și nici ușa. Dristan o auzea deobicei când se deschide, dar în acel moment, aceasta nu scoase nici măcar un scârțâit.

    — Ai stat în camera asta aproape o zi întreagă. Vino măcar să mănânci.

    — Aș vrea să pot, draga mea, i se adresă el pe un ton ușor obosit, trecându-și una din mâini prin părul ușor lung și nisipiu. Dar trebuie să termin de scris cererea asta.

   Melante se încruntă. Oricât de mult o supărase Dristan în acea dimineață la masă, totuși îi displăcea să-l vadă în culmile stresului.

    — Promit că mă alătur imediat ce termin. Cu Silvera ai discutat?

    — A zis că nu îi este foame și o să ia masa mai târziu.

    — Să înțeleg că o să fim noi patru, Veatrice și tripleții.

    — Nici Veatrice nu o să vină. Ia masa în oraș cu copiii.

    — Femeia asta nu mai are pe ce să cheltuiască banii din ce observ. E a patra oară săptămâna asta când merge să mănânce în oraș.

    Melante surâse.

    — Cred că și-a făcut un nou iubit.

    — Asta ar trebui să fie ultima noastră problemă.

   Zâmbetul de pe chipul lui Melante se transformă într-o expresie serioasă. Apropiindu-se cu aceeași grație cu care pășise în cameră de soțul său, femeia își așeză una din mâini peste umărul acestuia. Ochii ei de culoarea onixului fiind umbriți de un sentiment puternic.

    — Am fost la un pas să le pierdem, îi zise Melante, iar bărbatul desluși că era vorba de fiicele lui. Le-au urmărit.

  Dristan îi prinse mâna într-a lui, în timp ce se ridică de pe locul său. Clipele petrecute alături de fetele sale în acea dimineață i se revărsară furtunos înaintea ochilor.

    — Știu că ești pe urmele lor.

    — O să-i găsesc și îi voi face să plătească.

    — Cum? au aflat care ți-e slăbiciunea, iar data viitoare...

    — Nu o să fie o data viitoare.

   Melante oftă și își lipi fruntea de umărul soțului ei.

    — Leiluna mi-a spus că a văzut un miez magic acoperit de umbre. Mă tot întreba de ce vrăjitorul acela îl are așa. I-am spus că magia se poate manifesta sub diferite forme și nu trebuie să își facă griji, dar nu cred că m-a crezut.

    — Persoana aceasta se afla printre cei care le-au urmărit?

    — Nu, au dat peste doi dubioși după ce au scăpat de urmăritori.

  Dristan rămase printre gânduri. Cu toate că se bucura că acest vrăjitor nu se aflase printre urmăritori și nu încercase să își folosească puterile, tot reprezenta un pericol.

   În urmă cu zece ani, vrăjitorii posesori de magie interzisă erau în număr extrem de mic și aproape fuseseră exterminați din Sheveka. Dar după căderea celei de-a treia bariere, numărul lor a crescut îngrijorător de mult.

    — Poate ar trebui să le trimitem pe fete în Yorbaene, continuă Melante discuția, scoțându-l pe bărbat din gândurile sale adânci. O verișoară din partea mamei mele locuiește acolo. Este bătrână, dar încă în forță și nu cred că ar deranja-o să le aibă pe fiicele noastre sub ripa ei protectoare până se calmează lucrurile.

  Bărbatul oftă și aplecându-se peste birou, apucă scrisoarea primită de la mai marii militari și i-o întinse soție sale. Melante apucă hârtia în mâini și începu să o citească în gând.

    — Vreau să o trimit pe Reylin la unitatea din vest, o informă el. O să fie în siguranță acolo.

  Femeia își ridică curioasă una dintre sprâncenele proaspăt pensate în direcția lui.

    — Cine este la conducerea acestei unități?

    — Kaene Hefistos, primul fiu al Înaltului Împărat.

  Ochii lui Melante îl priviră furioși.

    — O trimiți pe fiica mea la afemeiatul ăla?

    — Să nu exagerăm.

    — Încep să înțeleg de ce Silvera este așa supărată pe tine.

    — Și unde ai vrea să o trimit, Melante? dacă îi las pe imbecilii puși de Casa Achlis la conducere să aleagă o unitate pentru Reylin, fii cu băgare de seamă că o vor trimite într-una în care vor face tot posibilul să o umilească și abuzeze în orice fel și chip!

  Femeia își lăsă privirea în podea. Deși tonul bărbatului era dur, o fărâmă de tristețe și disperare se putea simți din el.

  Știa în sinea ei că Dristan nu dorea ca niciuna din fiicele lor să împărtășească umilințele și abuzurile prin care el și sora sa au fost nevoiți să treacă când au fost trimiși să se înroleze. Dacă Reylin pățea același lucru, niciunul din ei nu avea să se ierte pentru asta.

    Mai ales Dristan.

   — Vreau să ai încredere în mine, Melante, i se adresă acesta pe un ton ceva mai blând, dându-i una dintre șuvițele lungi și negre după ureche. Nici mie nu îmi convine prea mult reputația lui Kaene, dar dacă el o poate ține în siguranță și departe de...

   — Înțeleg, îi răspunse rapid femeia, împletindu-și degetele cu ale lui. Am încredere că vei pune capăt acestor probleme.

  Dristan zâmbi și îi sărută ușor fruntea.

   A fi membru de sânge a unei case mari de vrăjitori era atât un prestigiu, cât și un blestem. Când s-au întâlnit pentru prima dată, Dristan și Melante erau în al treilea an de stagiu militar, iar unitatea în care se aflau a fost atacată în zori de majashi. Comandantul le fusese ucis și mare parte dintre recruți fugiseră spre unitățile din apropriere.

  Numai tinerii cu experiență sau spre finalul stagiului au rămas să țină piept grupului de majashi până sosea ajutorul. Dristan și Melante se găseau incluși în aceasta categorie. Cei doi încercau să țină piept unui bărbat orc colțuros și imens, cu pielea cenușie și ochii gălbui, care-i atacase în timp ce evacuau corturile recruților abia sosiți în unitate. Corpul acestuia fiind acoperit de o multitudine de cicatrici și tatuaje ce simbolizau numărul de victorii avute și rangul ocupat printre semenii săi.

  Dristan se afla față în față cu el, din moment ce Melante a fost nevoită să abandoneze lupta din cauza unor răni suferite la nivelul piciorului și capului. Așa că totul depindea de el dacă aveau să apuce următoarea zi.

  Duelul dintre magie și arme era unul lung și obositor. Tânărul vrăjitor abia mai reușind să țină arma în mâini. Stropi subțiri și palizi de transpirație îi traversau încet fruntea, iar spatele îl ustura nebunește. Rana lăsată de arma cu spini de oțel a orcului avea să-i lase o cicatrice urâtă, însă nu avea regrete. Dacă nu ar fi sărit în calea acelei arme monstruoase, Melante ar fi încasat-o.

   Dristan încercă să mărească distanța dintre el și inamic. Invocatul vrăjilor și folositul sabiei îl obosiseră cu cât lupta se adâncea. Bărbatul orc era într-adevăr un oponent puternic, dar și el obosise. Însă nu îndeajuns să se retragă.

  Lupta dintre ei era la fel de intensă ca la început. Tânărul vrăjitor făcând tot posibilul să se ferească din calea loviturilor orcului și să-l îndepărteze de Melante. Femeia leșinase din cauza rănilor și a pierderii mari de sânge.

  Doar văzându-i trupul întins pe iarba murdară de sângele semenilor săi, teama lui Dristan dispărea în umbra furiei ce-i invadase corpul și mintea. Nu o cunoștea la acea vreme pe Melante, dar întâmplarea, sau mai degrabă destinul, făcuse ca cei doi să se întâlnească în acele circumstanțe și să lupte umăr la umăr cu invadatorii.

  Până ca soldații din unitățile vecine să ajungă la locul atacului, tânărul Barlow a continuat să țină piept orcului și s-o protejeze pe Melante, care revenindu-și pentru câteva clipe din leșin, a reușit să invoce o vrajă puternică de atac și să-i ofere un avantaj protectorului ei în luptă. Când ajutoarele i-au găsit, cei doi tineri vrăjitori erau leșinați unul lângă celălalt, iar pe bărbatul orc ars până la os și cu o sabie înfiptă-n inimă.

   — Dristan.

  Vocea caldă a soției sale îl scoase dintre gânduri pe bărbatul blond.

   — Reylin așteaptă să îi dai un răspuns, dragul meu, îl informă ea pe un ton șoptit, schițând mai apoi un zâmbet pe buze.

  După discuția avută în birou, bărbatul cedă rugăminților femeii și se alătură familiei la masă. Un servitor îi așeza în față o farfurie cu supă aburindă atunci când Melante îi acapară atenția. Ura când se pierdea prea mult printre gânduri și nu era atent la ce se discută.

    — Ce părere ai? răsună de această dată vocea primei sale fiice.

    — Poți repeta încă o dată întrebarea?

    — Eram sigură că nu ești atent la ce vorbim.

    — Scuzele mele, am început să îmbătrânesc.

   Leiluna surâse amuzată la auzul vorbelor tatălui ei.

    — Poate dacă erai om, glumi Melante pe seama lui. Scuza asta nu funcționează în cazul nostru. Vrăjitorii sunt considerați bătrâni abia după ce împlinesc o sută cincizeci de ani, dragule.

    — Atunci, de ce bunica Silvera ne spune să nu o mai facem bătrână? întrebă curioasă mezina Barlow.

    — Ea este un caz mai special, îi răspunse sora sa mai mare. Verișorul nostru, Eskalister, obișnuia să o facă așa doar ca să se amuze pe seama ei.

    — Nu știam că mai avem un verișor.

    — Este copilul din flori al lui Veatrice, o informă tatăl ei. A fost trimis de aici când avea cinsprezece ani.

     — De ce?

  Dristan nu îi răspunse, pe când Melante îi atrase mezinei atenția la supa din fața ei. Reylin păstră de asemenea tăcerea față de acest subiect. Nu că ar fi știut prea multe despre ce s-a întâmplat atunci. Avea doar zece ani când verișorul ei a fost practic alungat din conacul Barlow. Părinții nu au vrut să-i mărturisească nimic legat de excluderea băiatului, iar pe Silvera nici nu a îndrăznit să o întrebe.

  Ea nu-l avea la inimă pe Eskalister și multă vreme s-a zvonit prin casă că aceasta îl otrăvea pe ascuns.

   — Încă nu mi-ai spus despre subiectul din întrebarea ta anterioară, Reylin, reluă discuția Dristan.
 
   — Nu mai contează, tată.

   — Din moment ce mi s-a cerut aprobul, clar trebuie să știu despre ce este vorba.

   — Ziceam despre alegerea viitorului cap al familiei Barlow.

   — Continuă, o îndemnă bărbatul, făcându-i semn unui slujitor să îi ia farfuria goală din față.

   — Vreau să candidez pentru poziția de viitor lider al casei, îi zise ea pe un ton încrezător.

   Bărbatul o privi sceptic.

   — Evenimentele de astăzi m-au făcut să mă gândesc mai bine legat de poziția pe care vreau să o ocup în această familie.

   — Ce te-a motivat să iei o astfel de decizie?

   — Vreau să ofer Casei Barlow onoarea cuvenită, tată.

   — Și crezi că o poziție mai înaltă o să-ți ofere acest lucru?

    — Nu, dar îmi va oferi un avantaj atunci când voi concura pentru dorința promisă de Împărat.

    — De ce ai vrea să concurezi?

    — Vreau să fiu prima femeie din familie care câștigă pe corect acest drept.

    — A doua, o corectă bărbatul. Silvera a câștigat acum ceva timp pentru familia noastră.

    — Se spune că împăratul i-a oferit dreptul la dorință bunicii doar pentru a ridica blestemul pus peste Casa Achlis. Eu nu văd asta ca pe un câștig.

    — Nu te încrede în toate bârfele. Unii nu mai au ce face cu timpul lor și spun prostii despre alții. Bunica ta este erou de război și nu ar face acest lucru.

  Reylin aprobă în tăcere din cap, deși Dristan putu să-i observe dezaprobul față de răspunsul primit. Și nu o judeca. Prima sa fiică părea să fi înțeles faptul că nu toți eroii de război fac lucruri mărețe după ce părăsesc frontul și pășesc din nou în societate.

  Unii din ei nereușind să se adapteze la noile condiții și devin coșmarurile propriilor povești eroice.

___________________________________________

   Hei! Am revenit cu un nou capitol la această carte. De data aceasta din perspectiva unui alt personaj. Sper totuși că v-a plăcut ce am scris și nu v-am dat prea mult peste cap cu detaliile. Știu că am introdus ceva informații legate de părinții lui Reylin în acest capitol. Următorul o să fie tot așa din perspectiva unui alt personaj. Unul chiar important pentru poveste și pentru Reylin.

    Vă las să ghiciți.

    Mulțumesc că ați citit acest capitol! Aștept cu nerăbdare părerile și teoriile voastre legate de ce e posibil să se întâmple.