━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━
RISCURI ȘI CONSECINȚE

━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━

   Înainte de producerea Cataclismului Magic, lumea obișnuise să fie condusă de oamenii fără puteri. Magia negăsindu-și locul de drept în acea lume simplistă și monotonă. Dar, după izbucnirea Cataclismului Magic, magia a prins viață și odată cu ea, majashii, creaturi ieșite din adâncurile pământului și umbrele munților, au pășit fără teamă în lumină și au produs haos în lume.

  Tot în acea perioadă au apărut barierele magice din jurul Shevekei, pe atunci un ținut sălbatic împărțit în cinci regiuni inegale conduse de regi incompetenți și avari. Dacă vrăjitorii Hefistos de la acea vreme nu s-ar fi întors împotriva lor și nu ar fi schimbat conducerea regiunilor, imperiul din prezent nu ar fi existat.

  Gândul la o astfel de istorioară, îl făcea pe Eskalister să treacă mai ușor cu vederea peste masacrul pe care îl înfăptuise de unul singur. Privindu-și reflexia printre cioburile oglinzii pe care o sparase în capul ultimului goblin, observă cât de oribil și de nerecunoscut îl fac să pară sângele de pe haine și rănile primite în luptă.

  Goblinii erau creaturi de înălțime mică, măsurând mai puțin de un metru, cu piele verzuie, chipul prelung și ascuțit și ochi mari. Ageri în mișcări și adevărați maeștrii ai atacurilor surpriză. Lucrează în grupuri și atacă numai din plăcerea de a-și vedea prada suferind, cerșind îndurare din partea lor, ca mai apoi s-o omoare în cele mai cumplite chinuri.

  Un grup mic al acestora îi pândise pe recruți pe când părăseau de grabă Lich, iar de atunci se tot ținuseră pe urmele lor.

  Norocul a făcut să dea peste un sat părăsit și să se refugieze acolo. Goblinii au continuat să-i urmărească încrezători, neștiind că acel loc avea să le devină mormânt din clipa în care Eskalister Barlow a decis să nu mai fugă și să-i înfrunte, singur.

  Casa în care a decis să-i ademenească pe goblini a jucat un rol vital în atac. Cum monstruozitățile verzi erau agere și viclene, tânărul a trebuit să găsească rapid un loc cât mai luminos posibil în care să-i atragă. Soldații în vârstă l-au sfătuit să facă acest lucru. Goblinilor le place să atace din umbră, așa că luându-le abilitatea de a se mai ascunde, Eskalister câștiga un avantaj împotriva lor.

  Chiar dacă locul înfruntării a fost unul strâmt și cu multe obstacole, tânărul a reușit să le facă față creaturilor de nici un metru înălțime. Acum, obosit și rănit, stătea rezemat cu spatele de marginea de lemn a unei mese privindu-și reflexia murdară din oglindă. Corpurile goblinilor stând înșirate peste tot prin casă în bălți mari sau mici de sânge.

   Ridicându-se cu greu în picioare, Eskalister își făcu drum prin acel tablou sinistru și părăsi casa. Proaspeții recruți îl așteptau la ieșirea vestică din sat cu frica și emoțiile până în gât.

  Toți, mai puțin Ahren Khisfyre.

     — Sfinții ți-au dat două vieți, Barlow, i se adresă unul dintre recruți pe un ton optimist atunci când îl observă.

  Ceilalți i se alăturară și se strânseră în jurul vrăjitorului.

    — Când Ahren a zis că o să te întorci, am crezut că fabulează.

    — El unde este?

    — Acolo, îi arătă un alt recrut cu degetul silueta în uniformă violet ce stătea rezemată cu capul de o piatră imensă. Rana i s-a agravat foarte repede.

    — Pierde foarte mult sânge, continuă una din fete discuția. Nu cred că apucă să ajungă la un vindecător.

     — Trebuie să îl lăsăm aici...

     — În niciun caz! se răsti vrăjitorul Barlow la ei. Ahren vine cu noi.

     — Ne pune viețile în pericol! vorbi unul dintre băieți pe o voce indignată. Am fi fost deja departe dacă nu eram nevoiți să-l cărăm de la jumătatea drumului și poate nici goblinii nu ne-ar fi atacat dacă nu era rănit.

  Ceilalți recruți au aprobat tăcuți din cap vorbele acestuia.

      — Nu avem de ales! Este o pradă ușoară pentru majashi.
 
      — Așa cum sunteți și voi! Chiar credeți că acei goblini nu ne-ar fi atacat la un moment dat pe drum? Era doar o chestiune de timp până să ne prindă din urmă.

     — Posibil, dar au continuat să ne urmărească fiindcă au simțit că unul din noi este rănit.

  Eskalister luă aer adânc în piept. Nu putea să nege alegerea recruților fiindcă în cazuri disperate cei răniți sunt lăsați în urmă dacă se consideră că pot pune în pericol grupul. Asta era legea supraviețuirii. Și oricât se crudă și adevărată ar fi fost, tânărul nu putea să o accepte în acele momente. Nu când prietenul său, care își riscase singur viața pentru a-i aduce înapoi la unitate, se afla în acea postură.

  Recruții așteptau un răspuns și un posibil ordin de retragere, dar vrăjitorul nu știa ce să le zică. Goblinii puteau să nu fie singurii care i-au urmărit tocmai din Lich. Acel grup de orci putea să se afle pe urmele lor sau oamenii aceia...
 
  Liderul lor îl amenințase că avea să-i găsească și să se răzbune pe ce i-au făcut. Asta dacă reușise să scape din văpaia focului.

    — Trebuie să ne gândim și la viețile noastre, răsună vocea aceluiași recrut în urechile vrăjitorului. Dacă alegem să îl luăm...

    — Știu, majashii ne vor lua la ochi, îl întrerupe Eskalister pe un ton ceva mai calm, oftând. Omul acesta a riscat mult venind de unul singur până în Lich, iar din acest motiv o să rămân cu el.

   Proaspeții recruți începură să vocifereze, dar tânărul Barlow îi reduse la tăcere dintr-un semn rapid din mână.

    — Dacă urmați ruta pe care v-am arătat-o când am mers spre Lich, nu veți avea parte de surprize din partea majashilor.

    — Deci ne lași singuri...

    — Unitatea nu este foarte departe de locul unde ne aflăm. Patrula o să vă observe când treceți de punctul de la șapte sute de metri.
 
    — Dar tu? îl întrebă îngrijorată una din fete.

    — O să încerc să vă ajung din urmă. Cu Ahren.

  Eskalister era conștient de alegerea sa și pe atât mai mult de consecințile ce-l așteptau. Risca rămânând în urmă cu un rănit, dar și comandantul său riscase trimițând pe cineva într-o zonă roșie după el și grupul de recruți proaspeți.

    — Acum, plecați! le ordonă vrăjitorul Barlow. Orice minut petrecut în locurile astea este prețios. Fiți vigilenți la tot ce se întâmplă în jurul vostru și stați uniți. Majashii nu vă vor ataca dacă vă văd uniți.

  Cu toate că ultimele sale cuvinte au fost mai mult niște vorbe goale pe care nici el le-ar crede, tânărul se simți ușurat când îi văzu pe recruți plecând încrezători de lângă el. Măcar le mai ridicase moralul după experiențele trăite în Lich și în acel sat.

  Lui Eskalister nu i-a fost ușor să-i atragă pe goblini pe urmele sale, iar recruților și lui Ahren le-a fost la fel de greu să-l lase să se ocupe de unul singur de aceștia.

   — Arăți ca naiba, îi zise Ahren atunci când tânărul Barlow se aproprie de el.

    — Nici nu am observat, îi răspunse Eskalister, dându-și ochii peste cap. Când ajungem la unitate cred că primul lucru pe care îl fac o să fie o baie.

  Ahren râse scurt înainte de a începe să scâncească de durere.

    — Trebuia să pleci cu ei, Eska. Eu sunt fără speranță.

    — Poți să te ridici?

   Brunetul aprodă tăcut din cap. Eskalister îi apucă unul din brațe și îl trecu peste gât.

      — Asta cred că o să doară puțin, îi zise, în timp ce îl ajută pe Ahren să se ridice pe ambele picioare. Vezi casa aia?

     — Da, ce este cu ea? îl întrebă companionul său printre suspine.

     — O să te duc acolo și o să încerc să caut prin celelalte case ceva cu care să opresc rana din sângerat.

     — Mai bine mă lași aici, Eska. Recruții au dreptate. Sunt o povară.

  Vrăjitorul nu-i răspunse și îl împinse ușor spre casa menționată. Deși simțea materialul umed al uniformei violet a lui Ahren peste a lui și oboseala din voce a acestuia, continuă să meargă înainte pe aleea plină de ierburi.

  Împinse cu piciorul ușa casei și intră. Ahren își pierdu la un moment dat echilibrul de pe propriile picioare, însă strânsoarea tânărului Barlow îl ajută să se sprijine și să nu cadă pe podea.

      — Am nevoie de tine să stai treaz, îl sfătui Eskalister, găsind într-una din camere un pat de o persoană pe care îl așeză cu grijă pe brunet.

  Îi ridică materialul pătat al uniformei și analiză cu ochii larg măriți rana din zona abdomenului. Tăietura făcută de arma orcului era adâncă și îmbâcsită de o perdea de sânge închisă la culoare, în timp ce pielea din jurul ei prinsese o nuanță gălbuie spre un violet deschis precum al unei vânătăi proaspete.

   Trebuia să curețe rana și s-o coasă, dar pentru a face acest lucru, avea nevoie să verifice dacă erau urme de otravă. Iar asta numai un vindecător putea să afle.

   Când acceptase misiunea, Eskalister plecase de la unitate cu gândul că nici o jumătate de zi nu avea să îi ia ca s-o ducă la bun sfârșit. Dar s-a înșelat. Misiunea ce a constat în trimiterea unui mesaj scris soldaților ce patrulau în Lich se transformă într-o luptă pentru supraviețuire cu grupurile de majashi, oameni și vrăjitori.

     — Încă mai ai timp să pleci, i se adresă Ahren Khisfyre, deschizând larg ochii și privindu-l pe vrăjitor. Sunt conștient de faptul că rana mea nu este într-o stare bună.

      — Nu te las aici, îi zise tânărul Barlow. Sigur în casele astea a rămas ceva util de dinainte de evacuare.

     — Și dacă nu găsești?

     — Fac eu rost. Oricum, cele mai multe sate au fost evacuate în fugă atunci când a treia barieră a căzut, așa că mulți și-au lăsat marea majoritate a lucrurilor în urmă.

      — Sper să ai dreptate.

   Asta își dorea și Eskalister.

  Părăsi camera și începu să cotrobăie prin celelalte încăperi din casă. Cum majoritatea caselor din sat au doar parter, căutatul era ceva mai rapid. Tânărul deschizând sertare și ușițe ale dulăpioarelor cu ageritate.

    Nu găsi nimic util.

  Luă și următoarea casă la verificat. Când observă că nici acolo nu găsește ce are nevoie, căută și în următoarea casă.

  Acolo, în ciuda ușii care se deschise greu și a acoperișului distrus, vrăjitorul Barlow găsi sub un pat o cutie de metal închisă cu un lacăt mic. Sparse încuietoarea cu capătul gros al pumnalului și o deschise cu mâinile tremurând de emoție. Ochii i se măriră atunci când dădu cu privirea peste o bucată lungă de pânză albă aranjată frumos, niște flori ofilite, o foarfecă și o carte de mici dimensiuni cu coperta groasă și pictată în modele stranii.

  Atingând-o ușor cu degetul, Eskalister simți o înțepătură ușoară pe piele.

   Magie. A fost a unui vrăjitor.

  Închise cutia și părăsi în fugă casa, îndreptându-se spre cea în care se afla camaradul său. Un nor singuratic pe cer acoperi soarele, iar o scurtă adiere de vânt îi răcori fruntea plină cu broboane de sudoare. Abia aștepta să se întoarcă la unitate și să încheie acea zi plină de peripeții neplăcute.

     — Ți-a luat ceva, murmură brunetul, atunci când tânărul Barlow intră în camera în care se afla și așează cutia de metal lânga el. Deci ai găsit ceva.

     — Chiar mai mult, zise pe un ton optimist Eskalister, scoțând bucata de pânză din cutie. Ar fi bine să te ridici.

     — Ai mai îngrijit răniți până acum?

     — Nu, dar am văzut-o pe Danika mai demult îngrijind pe cineva.

     — Cred că a fost cea mai fericită zi din viața ta, îl tachină Ahren, strângând din dinți atunci când se ridică de pe locul său și se așeză pe marginea patului.

      — Asta până să mă dea în șuturi afară că îi distrăgeam atenția, îi răspunde vrăjitorul Barlow, rupând cu foarfeca bucăți mici din material și punându-le pe rană ca mai apoi să le înfășoare cu bucata de material mai lungă. Sper să țină până ajungem la unitate sau până dăm de vreo patrulă.

     — Crezi că recruții ăia noi sunt bine?

     — Le-am zis pe unde să o ia, așa că ar trebui să fie în viață până acum. Asta dacă nu cumva au schimbat traseul.

     — Ar fi idioți să o facă.

  În circumstanțe mai bune, Eskalister probabil ar râde la vorbele lui Ahren, dar în acel moment nu putea face acest lucru. Nu cănd viețile le erau puse în joc pe teritoriul inamicului. Goblinii nu au fost inamici greu de învins, dar tot au reușit să-i provoace ceva dificultăți în timpul luptei. Dacă ar fi dat peste un grup de majashi mai superior, cum ar fi fost orcii, lucrurile ar fi stat total diferit.

  Probabil nu s-ar fi întors cu câteva răni pe el sau poate nu s-ar fi întors deloc. Orcii erau monstruoși în lupte și nu dădeau ușor înapoi din fața uneia. Unchiul său, Dristan, a avut o altercație cu unul în al treilea an de stagiu militar când majashii i-au atacat unitatea. Dristan a avut mare noroc atunci să scape în viață și doar cu o cicatrice urâtă pe spate. Alții au avut ghinionul de a rămâne mutilați pe viață din cauza armelor orcilor.

    — Auzi, crezi că există vreo șansă ca tipii ăia pe care i-am lăsat în casa aia să ardă să vină după noi? îi atrase vocea lui Ahren atenția.

    — Aș vrea să cred că nu, dar nu se știe ce a urmat după ce am fugit. Cel cu care ne-am confruntat era vrăjitor, așa că e posibil să fi invocat vreo vrajă de protecție până să ajungă ajutoarele sale la el.

  Ahren Khisfyre își lăsă privirea în podea, în timp ce tânărul Barlow se plimba dintr-o parte în alta a ferestrei din cameră. Părul său de o nuanță asemănătoare cu cea a nisipului dintr-o clepsidră fiind îmbâcsit din loc în loc de stropi vișinii de sânge, așa cum îi era pătată și uniforma violet.

    — Dacă a scăpat, există posibilitatea să ne provoace probleme, continuă discuția Eskalister Barlow, întorcându-și atenția spre companionul său. Poți merge?

     — Cred că da, îi răspunse brunetul, ridicându-se în picioare și făcând câțiva pași greoi spre ieșire. Când ajungem la unitate să te faci ucenic de vindecător.

   Eskalister surâse scurt.

  Precauți, cei doi tineri părăsiră casa în care se ascunseseră și într-un final satul scufundat într-o liniște mormântă. Aveau mult de mers până la unitate și multe de îndurat până să simtă din nou sentimentul de siguranță. Mergeau încet și tăcuți pentru a nu atrage atenția asupra lor și cu mâinile pe mânerul armelor în caz că vreun majash îndrăznea să-i atace.

  Ahren Khisfyre era în frunte cu una din mâini pe mânerul sabiei, iar cu cealaltă pe rană. Acele câteva momente de pauză îi mai redaseră din puteri ca să meargă, iar bandajul din jurul rănii îl ajută într-o oarecare măsură să-și țină pentru un timp sângerarea sub control.

  Eskalister încerca să mențină același ritm de mers cu companionul său rănit sau chiar să stea cu un pas mai în spate. Dacă pericolul îi ataca din spate, el avea să fie primul care îl întâmpină.

  Până acum totul părea să decurgă bine. Păduricea nu le creă probleme atunci când intrară în ea, iar înafară de sunetul pârâului care curgea în apropriere și ciripitul ascuțit al unor păsări, doar pașii lor se auzeau foșnind printre frunze și călcând iarba la pământ.

   Tânărul Barlow se întrebă în sinea sa dacă recruții cu care a fost și i-a abandonat au luat-o prin acel loc. Nu observa alte urme pe iarbă în jur.

   Poate au luat-o prin apă, gândi el.

  Fiind vară, apa din pârâu nu trecea de glezne. Poate au mers pe acolo de teama de a nu li se lua urma.

     Sau poate...

  Un foșnet urmat de mai multe zgomote apăsătoare îl făcură să tresară. Ahren își scoase arma din teacă și încercă să înainteze câțiva pași spre sursa sunetului până ca mâna lui Eskalister să se prindă de umărul său și să-l oprească din a face vreo prostie. Niciunul din ei nu știa ce se află înaintea lor.

  Păduricea nu era una foarte deasă, lumina soarelui fiind puternic prezentă prin toate colțurile ei, așa că se puteau observa cu lejeritate orice figură străină care apare în acel peisaj. Dar zgomotul necunoscut care se auzea în ecou părea că vine de undeva din fața lor, dintr-o vale.

  Eskalister se lăsă pe ambii genunchi și înaintă vigilent spre sursa acel sunet. Ahren îi urmă exemplul și se ținu după el. Ambii stând cu corpurile aplecate pentru a nu fi observați cum trec dintr-o parte în alta ca să evite crengile înșirate pe jos și cât mai mult din lumină.

  Valea, o adâncitură abruptă plină de frunze și cu rădăcini de copaci, se înșiră voluminoasă dintr-un capăt la altul în fața ochilor vrăjitorului. Marginea ei alunecoasă și piezișă devenind un motiv de îngrijorare pe măsură ce Eskalister se apropria de ea. Privirea căzându-i asupra siluetelor mătăhăloase ce mărșăluiau prin vale.

  Nu erau orci sau goblini, ci o specie stranie de majashi pe care vrăjitorul Barlow nu o cunoștea. Păreau să aibă o constituție asemănătoare cu cea a oamenilor, însă aveau mâinile lungi și blănoase, gheare groase la fiecare deget de la mână și un cap hidos în forma celui de taur.

  Ahren îl trase de mâneca uniformei și îi făcu semn cu degetul spre două monstruozități ce păreau să târască ceva în urma lor. Ochii lui Eskalister se împăienjeniră de groază când observă ce târau.

    — Nu, nu e posibil. Eu...

  Erau recruții trimiși de el spre unitate.

    — Nu e vina ta!

  Monstruozitățile îi găsiseră și îi nimiciseră ca pe gândaci. Dacă n-ar fi fost uniformele violet, probabil nu-i recunoștea. Corpurile le erau desfigurate cu totul.

     — Trebuie să mergem, Eska. Haide!

   Alegerea lui îi condamnase.

     El îi omorâse.

    — Haide, Eskalister!

   Ahren îl trase cu putere în spate și împreună o luară la fugă spre ieșirea din acel loc al groazei. Monstruozitățile nu-i observară sau dacă o făcură, nu le dădură atenție.

  Ambii tineri plăteau deja prețul propriilor alegeri. Eskalister Barlow cea mai mare parte a vinei.