━━━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━━
ULTIMUL STRIGĂT AL LINIȘTII

━━━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━━

   Discuția din timpul cinei nu a decurs așa cum Reylin se așteptase. Ar fi vrut ca tatăl ei să o sprijine mai mult la auzul deciziei sale de a deveni capului familei, dar bărbatul nu fusese foarte încântat. Și nici ideea de a concura pentru dorința promisă de Împărat nu i-a picat prea bine.

   Mama ei a încercat s-o asigure că Dristan trece printr-o perioadă stresantă și să-i ofere timp să pună lucrurile cap la cap. Însă Reylin avea îndoieli legate de asta. Tatăl ei era un bărbat imprevizibil. Nici măcar cei care zic că îl cunosc foarte bine sunt surprinși de modul său de gândire.

  Cu Silvera Barlow nu discutase încă. Poate ea vedea situația diferit față de Dristan. Bunica ei se afla la conducerea casei de vrăjitori de mai bine de cincizeci și ceva de ani, iar dacă corpul și articulațiile ar mai ține-o, sigur ar continua să facă acest lucru încă atâția ani. Ea îi cunoștea potențialul, așa că ar putea să o aleagă ca succesoare din moment ce mare parte a verișorilor ei erau prea mici, iar rudele adulte nu păreau să-și arate interesul pentru ocuparea acestei poziții.

  Mai rămâneau membrii casei cu care nu împărțea vreo legătură de sânge și fuseseră primiți pentru a-și câștiga un nume în societate și învăța cum să-și stăpânească puterile magice. Ei nu aveau să se opună dacă ea urca în ierarhia casei. Cum nu au dreptul de a se băga în problemele familei principale, acești vrăjitori novici trebuie să dea tot ce e mai bun pentru a continua să rămână sub aripa unei case mari de vrăjitori. Inclusiv să facă impresie bună față de capul familiei și succesorul acestuia.

  Reylin luă una din pernele mici de pe canapeau din catifea și o strânse în brațe, oftând. Deși avea cale liberă spre o poziție promițătoare, tânăra simțea că ceva nu are să iasă așa cum ar trebui. Că un obstacol i se află înaintea ochilor fără ca ea să-l sesizeze.

    — Cum ți se pare? o întrebă mama ei, intrând zâmbitoare în salon. Poate ar fi trebuit să-i zic să-mi ridice mai mult corsetul.

   — Eu cred că îți stă foarte bine.

   Materialul de culoarea unui gri albăstrui o arăta bine la corp pe femeie. Poate chiar mai bine decât se aștepta, iar corsetul în formă de inimă la baza căruia fusese cusută o piatră perfect rotundă și albă îi contura perfect talia. Fusta rochiei nu era foarte pompoasă și nu oferea o dificultate mare în timpul mersului. Era ușoară la atingere, iar când Melante o mișca cu mâna dintr-o parte în alta, părea că lucește în lumina camerei.

   Reylin nu putea decât să-și admire mama și să-i zâmbească încurajator când aceasta avea un gând descurajant. Melante nu a fost niciodată genul de persoană care să iasă mult în evidență în timpul unei petreceri. Ea mereu găsindu-și subtil un loc printre celelalte soții de nobili și în subiectele lor de discuție. Dar de această dată, Reylin avea presimțirea ca mama ei se va face remarcată doar prin simpla ei prezență la petrecere.

     — Mânecile sunt prea lăsate.

     — Sunt bine, mamă, îi zise pe un ton calm Reylin, ridicându-se de pe locul său și prezentându-se în fața mamei sale. Te agiți cam mult pentru petrecerea asta, nu crezi?

   Tânăra Barlow îi așeză cu atenție una din mânecile rochiei. Din moment ce rochiile cu mânecile lăsate deveniseră o nouă modă printre femei, Melante trebuia să se conformeze acestui lucru și să-și schimbe garderoba după tendințele vestimentare proaspete. Astfel risca să fie criticată și luată în râs de celelalte soții de nobili.

     — Vine vreo personalitate binecunoscută din societate?

     — Chiar deloc, îi răspunde Melante fiicei sale, privindu-se în oglinda adusă de o servitoare. Vin majoritatea nobililor din zonă și o parte din superirorii din Garda Orașului.

    Reylin se încruntă.

     — Plus soțiile lor. Asta dacă au. Mulți dintre ei nici măcar nu sunt însurați.

     — Nici nu e de mirare, zise fata Barlow în șoaptă, amintindu-și de soldatul întâlnit în acea dimineață.

   Nici măcar nu le spusese părinților despre acel soldat sau despre purtarea acestuia față de ea și rasa vrăjitorilor. Decât să îi dea tatălui ei motiv să se certe cu vreun ofițer de-al Gărzilor la petrecere, mai bine păstra tăcerea.

     — Ei ce caută acolo? Nu au de prins niște răpitori de copii?

    — Nici eu nu știu. Poate vor să apeleze la vrăjitori pentru a-i găsi.

     — Și tata...

     — Nu cred că tatăl tău o să fie de acord, veni rapid răspunsul lui Melante. Știi că nu-i suferă pe cei din Gardă.

     — Pot să-i dea și trei căruțe pline cu bani că el tot împotriva lor o să fie.

  Mama ei scăpă un râs scurt la replica fetei și continuă să se privească în oglindă. Deși corsetul rochiei era lăsat puțin cam jos lăsându-i mare parte din claviculă la iveală, putea să remedieze acest aspect cu un set de bijuterii. Un lănțișor cu mărgele i-ar arăta frumos gâtul.

  Reylin luă un biscuite învelit în glazură de vanilie din bolul aflat pe masă și se așeză înapoi pe locul său de pe canapea. Dacă petrecerea la care părinții ei mergeau nu ar fi impus să se prezinte cuplurile căsătorite și reprezentanți importanți din lumea politică, probabil ar fi mers și ea. Dar numai de dragul de a le vedea pe celelalte femei nobile cum încep să arunce priviri invidioase asupra mamei sale și a rochiei pe care o poartă.

   Ușa încăperii se deschide cu o scurtă răsucire a clanței, iar o servitoare de vârstă mijlocie intră în atenția celor două vrăjitoare. Aceasta își aplecă în semn de respect capul în fața celor două și li se adresă pe un ton politicos fără să-și ridice privirea din podea.

    — A sosit o scrisoare pentru dumneavoastră, doamnă Barlow.

   Servitoarea îi întinse stăpânei ei un plic alb prins la mijloc de un sigiliu stacojiu, pe care aceasta îl luă în mână și îl deschise. Privirea lui Melante se plimbă ageră și curioasă printre rândurile de cuvinte de cum despăturii bucata de hârtie.

   Un zâmbet larg îi acapară chipul când termină de citit scrisoarea.

    — O să vină și Poppylian la petrecere, îi comunică femeia fiicei sale.

    — Credeam că petrecerea este doar pentru cei din zonă și căsătoriți, accentuă prima fiică Barlow ultimele cuvinte.

  Poppylian Kestraling era văduvă de mai bine de jumătate de an și în mod normal, nu ar trebui să se prezinte la un astfel de eveniment. Tradiția vrăjitorilor impune o perioadă de jelire de cel puțin un an pentru membrii familiei decedatului. Timp în care aceștia nu trebuie să se prezinte la evenimente și petreceri, să poarte haine închise și să țină un regim de viață cât mai simplist.

     — A zis că a terminat cu jelitul și vine cu o prietenă care este și ea văduvă și cu nepotul acesteia care face parte din Gardă.

     — Minunat! spuse Reylin pe un ton al vocii mai puțin încântat.

  Oricât de bună prietenă ar fi Poppylian cu mama sa, lui Reylin îi era greu să o accepte. Văduva lui Kestraling era genul de persoană care își face prezența simțită prin limbarița ei de neînfrânt și pălăriile mari. Îi place bârfa și ar da pe oricine la o parte dacă știe că are ceva de câștigat pe urma acelei persoane.

     — Nici bine nu s-a răcit în mormânt bietul lord Kestraling și ea deja caută să-l înlocuiască, vorbi tânăra Barlow pe un ton ironic.

     — Reylin! o mustră Melante, ațintindu-și supărată privirea asupra fiicei sale. Este strict treaba lui Poppylian ce alege să facă.

   Pe tânără nu o uimeau cele auzite. Erau destule fete din familii nobile care se căsătoreau din obligație cu bărbați pe care nu îi iubeau. Unele din obligație, iar altele din prostie. Poppylian se număra printre cele căsătorite cu un bărbat pentru avere și din prostie.

  Lordul Kestraling a iubit-o și apărat-o atunci când lumea o vorbea de rău, în timp ce Poppylian s-a folosit de el pentru a-și crește statusul și influența în societate. Nu i-a dăruit niciun copil lordului de-a lungul căsniciei, iar cum acesta nu a avut vreo rudă directă care să-i succeadă averea, totul îi revenea lui Poppylian. Spre bucuria femeii.

   Reylin nu considera acestă reușită ca fiind ceva bun de urmat. Nici mama ei nu considera ceea ce făcuse prietena sa un exemplu, dar ce putea face. Pe Poppylian nu o schimbau câteva vorbe.

     — Și această prietenă cu care vine, cine este? schimbă prima fiică Barlow subiectul.

     — Chiar nu știu, îi răspunse mama ei, înainte de a pleca în camera de alături pentru a se schimba. Uită-te pe bilet dacă ești curioasă să afli.

  Ridicându-se de pe locul său confortabil, Reylin apucă hârtia într-o mână și începu să o citească. Ochii ei de o nuanță neobișnuită apreciind caligrafia îngrijită a văduvei lui Kestraling. Cuvintele curgând lejer în mintea tinerei vrăjitoare în timp ce le parcurgea de la un capăt la altul cu privirea.

   ...îmi este dor de bârfele societății și de petreceri. Nu mai vreau să jelesc, Melante, că am făcut-o destul și oricum răposatul meu soț e dus de mult. O să vin și eu la petrecerea aceasta și nu singură. Nu vin cu un bărbat dacă la asta te-ai gândit inițial, ci cu o prietenă, văduvă și ea, și cu nepotul ei, care este în Gardă. O să îți placă de ei doi. Mai ales de el...

   Vrăjitoarea Barlow sări peste câteva rânduri în care Poppylian povestea despre nepotul doamnei respective ca și când mama sa ar fi fost vreo femeie singură, aflată în căutare de bărbați.

    ....este un bărbat chipeș și foarte manierat. Poate fiica ta cea mare ar fi interesată să îl cunoască...

  Reylin se strâmbă citind pasajul care făcea referire la ea și se bucură în sine că nu participa la petrecerea din acea seară. Mai bine era trimisă pe front decât să se lase curtată de vreun bărbat din Gardă.

  Luă un alt biscuit glazurat din bol și continuă să caute cu privirea numele însoțitorilor. Abia spre finalul scrisorii, când Poppylian se scuza că nu îi prezentase la început, le găsi numele frumos scrise cu cerneală.

   Reylin simți cum o stare de amețeală îi cuprinde corpul când termină de citit scrisoarea și numele celor doi însoțitori. Se rezemă cu o mână de masă și așeză foaia pe suprafața lucioasă a acesteia.

     — Imposibil..., spuse tânăra Barlow. Trebuie să fie o greșeală.

  Citi din nou numele celor doi, mai ales pe al lui, pentru a se asigura că mintea nu îi joacă feste, însă realitatea o lovi cumplit în față și a doua oră. Cuvintele nu își schimbaseră locul. Numele era același.

    — Reylin? ești bine? vocea mamei sale o făcu să tresară.

   Nu o auzise intrând în cameră și nici nu o simți când se aproprie de ea.

    — S-a întâmplat ceva? ai chipul palid.

    — Sunt bine, o asigură ea pe femeie. Poppylian și scrisoarea ei m-au lăsat fără cuvinte....

   Luă un alt biscuite glazurat din bol cu gândul că poate aroma dulce o va ajuta să gândească mai clar lucrurile, însă când luă o mușcătură din biscuite, aroma dulce pe care o aștepta deveni din senin amară.

      — Sigur nu te supără alceva? o întrebă suspicioasă Melante, făcând-o pe Reylin să se simtă și mai stânjenită de faptul că nu îi vorbise despre visele stranii din acele zile. Știi că îmi poți spune orice.

     — Nu am nimic, îi răspunse fata schițând un zâmbet mic pe chip. Te las să te odihnești.

   Melante deschise gura să vorbească, dar fiica sa cea mai mare părăsi în fugă încăperea.

  Reylin simți o apăsare puternică în piept atunci când plecă. O parte din ea dorind să se întoarcă și să se afunde în brațele mamei ei așa cum obișnuise să facă când era mică, însă o altă parte îi șoptea la ureche să gândească clar lucrurile.

  Când a văzut acel nume scris pe hârtie, numele celui pe care șoaptele mării i-l urlară nopți la rând în vise, a știut că este un semn rău.

     Tarik...

   Un fior rece îi traversă spatele atunci când îl pronunță în propria minte. Nimeni nu visa nume de persoane la întâmplare. Iar Reylin cu atât mai puțin. Ea nu era o vrăjitoare cu puteri profetice. Astfel de puteri apăreau o dată la două sute de ani într-o familie de vrăjitori și se manifestau de la vârste cât mai fragede.

   Plus că în familia Barlow, Silvera era cea înzestrată cu astfel de puteri. Dacă ar mai exista un al doilea vrăjitor cu astfel de puteri în familie, acesta ar fi omorât în secunda următoare. Astfel de vrăjitori nu pot să coexiste unul cu celălalt. Cel mai mic dintre ei putând să ajungă să se identifice ca necromat.

   Și nimeni din imperiu nu mai dorea să aibă de aface cu unul. Ultimul necromat a fost la un pas să distrugă Sheveka în urmă cu cinci sute de ani.

  Reylin știa sigur că nu este un necromat. S-a născut într-o zi fără eclipsă, în timpul răsăritului de soare. Așa că putea exclude ușurată gândul că ar avea puterile profetice ale Silverei. Necromații se nasc deobicei în timpul eclipselor de soare sau de lună.

  Dar visele sale din ultimele zile nu au fost întâmplătoare. Pe lângă avertismentele legate de acest Tarik, acestea trebuiau să aibă și o altă însemnătate. Marea aceea nesfârșită nu apăruse pe degeaba.

  Tânăra zâmbi atunci când mătușa sa și unul dintre tripleți trecură pe lângă ea. Îi salută pe amândoi, însă doar copilul de șapte ani îi răspunse cu o fluturare sprintenă a mâinii și un zâmbet. Veatrice nu păru să o bage în seamă. Părea îngândurată, iar după ochii umflați pe care îi avea, părea că nu începuse ziua bine.

  Pe prima fiică Barlow nu o mai surprindea nimic la mătușa ei. De când auzise de răceala acesteia, a știut că Veatrice minte și are alte planuri pregătite în acea zi. Singurul lucru la care nu s-a așteptat au fost tripleții. Deobicei îi lăsa acasă atunci când mergea să mănânce în oraș.

  Reylin își văzu de drumul ei, iar când ajunse în dreptul bibliotecii, se opri. Poate reușea să găsească ceva folositor despre vise acolo sau despre mare. Nu era exclus să existe o carte despre așa ceva.

   Deschise ușa albă a bibliotecii și intră. Un miros plăcut de arome parfumate o învălui, în timp ce parcurgea sala plină până la tavan de rafturi și dulapuri cu cărți. Din colț în colț se puteau observa plantele exotice ale Silverei Barlow cu florile lor frumos mirositoare și culori vii care își schimbau culoarea în prezența unui vrăjitor. În cazul acelora, nuanța de portocaliu viu se transforma într-o nuanță pală de albastru.

  Bătrâna Barlow le cumpărase în urmă cu cincizeci de ani în amintirea soțului, fiului și norei pe care îi pierduse într-o singură zi și a fost nevoită să abandoneze tot pentru a avea grijă de casa de vrăjitori Barlow și de nepoții ei orfani. Dristan avea doi ani, Veatrice doar două zile de când se născuse, iar fratele acestora mai mare, despre care Reylin nu știa mai nimic, doar opt ani când părinții le-au murit și au rămas în grija bunicii lor.

  Tânăra își coborî privirea peste rafturi, scoțând și băgând la loc cărți de toate felurile și tipurile. Dar nu ce dorea ea.

   Luă și alte rafturi la verificat, însă când ajunse în dreptul unei cărți cu copertă vișinie, aceasta zbură instantaneu de pe raft. Reylin își întoarse în direcția în care aceasta zbură, dând cu privirea peste chipul bunicii sale, Silvera Barlow.
  
    — Nu te vedeam nici în o sută de ani căutând prin cărțile mele de istorie, zise bătrâna, citind titlul cărții ce i se așeză lin în mână. "Revolta celor fără grai." O carte interesantă.

     — Știu că este scrisă de un vrăjitor din neamul nostru într-o vreme când oamenii și vrăjitorii nu erau în relații bune.

  Silvera aprobă tăcută din cap și dintr-o mișcare scurtă a degetelor, cartea din mână își luă zborul și se așeză la locul ei pe raft.

     — Ai dreptate, însă mai ai de lucrat la așezarea cărților în ordine cronologică.

     — O să le aranjez imediat, vorbi tânăra stânjenită, observând deranjul făcut în timpul căutărilor sale.

     — Nu te deranja, o asigură bătrâna Barlow. Le aranjez eu.

   Dintr-o bătaie scurtă din degete, cărțile de pe rafturi și-au părăsit locurile, învârtindu-se în cercuri mici în aer și în jurul lui Reylin. Paginile lor gălbui mișcându-se agitate într-o parte în alta, în timp ce se așezau de la un capăt la altul al rafturilor în ordinea lor cronologică.

    — Tatăl meu obișnuia să le aranjeze așa. Zicea că sunt mai ușor de găsit. Dacă îndrăzneam să mișc una de la locul ei mă punea să dau toate cărțile jos și să le aranjez în ordinea dorită de el.

     — Și dacă le uitai ordinea, ce se întâmpla?

     — Mă punea să le aranjez de la început. Nu-i păsa dacă trebuia să mergem la masă sau aveam alte treburi, el dorea cărțile acelea puse în ordine cronologică.

    — Cred că a fost o persoană extrem de perfecționistă.

    Silvera surâse.

     — Să zicem. Acum, spune-mi ce cauți tu aici? de când ai intrat te-am văzut agitată.

  Reylin înghiți în sec. Venise cu gândul de a găsi o carte care să-i dea un răspuns legat de evenimentele din vise, însă nu părea să aibă vreo șansă de a o găsi. Biblioteca casei Barlow era una imensă și bogată în lecturi vechi și noi, dar nu părea să dea vreun semn că ar conține ceea ce tânăra căuta.

   Pe Silvera nu îndrăznea să o întrebe dacă au o astfel de carte. Nici nu se punea problema să îi zică de vise. Nu când era conștientă de ce i-ar putea face propria rudă dacă ar suspecta-o că ar avea puteri magice profetice.

    — Caut ceva care să mă distragă un timp, îi răspunse tânăra pe un ton al vocii calm. Dar nu am găsit încă un titlu atrăgător. Îmi poți recomanda ceva?

    — Da, să nu cauți în această parte a bibliotecii și să scapi de ideea că vei concura pentru dorința promisă de Împărat.

   Lăsându-se de pe un picior pe altul, Silvera micșoră distanța dintre ea și strănepoata sa cea mare. Cele două aflându-se la o distanță de un braț una de cealaltă. Reylin își lăsă privirea în podea atunci când privirea aspră a femeii se fixă asupra ei.

     — Eu și tatăl tău am avut o discuție după ce a venit de la masă. Mi-a zis despre planurile tale și nu m-a surprins ceea ce am auzit. Mereu ai avut ambiție.

    — Vreau să îmi fac casa mândră.

    — Ascultă la mine, îi atrase bătrâna atenția, punându-și degetul sub bărbia fetei pentru a-i ridica privirea din podea, să n-ai impresia că dorința oferită de Împărat este o binecuvântare. Îți zic eu, este un blestem.

    — Tu ai câștigat dorința mai demult.

    — Iar în aceeași zi mi-a fost și luată.

    — Nu înțeleg..., vorbi Reylin nedumerită.

   Silvera îi mângâie ușor obrazul.

     — O s-o faci într-o bună zi, dar până atunci trebuie să te pregătești.

     — Vreau să îți fiu succesoare, bunico. Vreau să preiau conducerea casei Barlow atunci când nu vei mai putea.

     — Nu.

     — De ce?

     — Ești mult prea tânără și n-ai niciun strop de experiență. Nici măcar stagiul militar nu l-ai început.

     — O să învăț! Iar după ce îmi este aleasă unitatea, o să fac și stagiul militar.

   Silvera tăcu. Chipul ei brăzdat de câteva riduri și urme ale unor cicatrici mai vechi neexprimând vreo emoție față de tânăra dinaintea sa.

     — Dă-mi o șansă să-ți dovedesc că sunt demnă de această poziție, continuă Reylin plină de speranță discuția, strângând ușor în mâini mâna bătrânei Barlow. Îmi cunoști potențialul mai bine decât oricine din casa asta. Dacă nu-ți dovedesc că merit să-ți fiu moștenitoare, atunci renunț la această idee și la cea de a participa la competiția pentru cel mai bun vrăjitor al anului.

   Silvera oftă și își eliberă mâna din strânsoarea strănepoatei sale, întorcându-se dintr-o răsucire scurtă a călcâiului cu spatele la ea.

     — Mă voi gândi la ce mi-ai spus, îi răspunse aceasta, abordând o poziție dreaptă. Dar să nu-ți faci speranțe mari.

     — Am înțeles, vorbi Reylin pe un ton al vocii ușurat.

  Încercă să-și rețină zâmbetul de pe buze și să mențină o atitudine serioasă până ce bunica Barlow ieși din bibliotecă și închise cele două uși albe în spatele său. Când se văzu singură printre atâtea cărți, Reylin dansă de bucurie în cercuri strânse și zâmbi grațios la gândul că poate avea o șansă să ocupe poziția de cap al familiei. Avea să se antreneze din greu pentru a fi la înălțimea așteptărilor Silverei și al celorlalți membri ai casei Barlow.

   Poate tatăl ei avea să o vadă cu alți ochi dacă reușea acest lucru.

  Gândul acesta o făcu să se bucure și mai mult, dar nu pentru mult timp fiindcă avu neplăcerea de a se lovi de un dulap mai puțin stabil și de a dărma câteva cărți pe jos.

    — Numai mie mi se putea întâmpla asta, se plânse Reylin adunând cărțile căzute pe podea.

  Ridicând una din ele, tânăra Barlow citi cu atenție titlul unuia cu coperta îngălbenită. "Interpretări și istorisiri ale viselor vrăjitorilor".

  Reylin aranjă celelalte cărți pe raft și strânse cartea mult dorită și căutată la piept. Putea, în sfârșit, să găsească un răspuns la visele din ultimele zile. Poate chiar și la numele pe care îl tot auzise.

    Tarik...
 
  Cine era el cu adevărat?

___________________________________________

  Hei! Sper că v-a plăcut acest capitol și nu v-am plictisit prea mult. Este unul din capitolele lungi ale acestei cărți ( 3657 de cuvinte) și cu toate că au fost incluse multe informații în el, vă spun că o să aibă legătură cu ce urmează să se întâmple. Aș fi publicat acest capitol mai repede dacă nu mă lăsa inspirația pe la jumătatea acestuia.

Mulțumesc că ați citit acest capitol! Aștept părerile voastre în comentarii și posibile teorii legate de ce urmează să se  petreacă.