Cameleonii

Màu nền
Font chữ
Font size
Chiều cao dòng


Descriere

Noi suntem niște supuși. Trebuie să ne supunem pământului pe care călcăm, apei pe care o bem, focului cu care ne încălzim și oxigenului pe care îl respirăm.Simțurile ni se ascuțesc când izvorăsc din râul nesecat al sălbăticiei interioare, când flăcările pericolului ne pârjolesc rațiunea.Adevărul nu mai e ipotetic, nu mai poate fi verificat, e doar o structură pe care încercăm să ne bazăm pentru a nu ne prăbuși din pricina singurătății.Dar ăsta nu e un joc. Viața nu e un joc, moartea nu e un joc, jocul nu există. Noi doar ne amăgim cu ideea asta. Viața e, de fapt, o enigmă. Nu știm de unde vine, noi doar presupunem.Enigma asta cuprinde nebunie acută, una ucigătoare, recunoscută doar prin vocea caracteristică.Vocea nebuniei e mai curat ca mărgăritarul scăldat în sideful lunii care acum e o fâșie silențioasă de durere mai crâncenă decât sclavia. Și acum, mă întreb, rațiunea are voce, poate vorbi? Eu cred că, odată creată, rațiunea scoate doar un urlet care îi amorțește corzile vocale, iar singurul lucru care se mai aude e veșnicul ecou, dar ea nu poate vorbi. Nebunia ne domină.Ne place să ne spunem că suntem ființe, că suntem diferiți pentru că avem rațiune, că suntem mai inteligenți decât animalele.Din cauza ignoranței, a ingratitudinii, a insolenței, a impasibilității, animalele s-au dezvoltat sub ochii noștri în pădurile ascunse mult mai mult decât credem noi. În ciuda faptului că ni s-au spus mereu subestimăm pe nimeni și nimic, noi continuăm să dansăm cu egoismul de mână pe cântecul nepăsării.Dar Cameleonii sunt cei care ne monitorizează fiecare mișcare, cei care ne cunosc mai bine decât credem și, totuși, nu sunt invincibili, nu sunt forțe de temut și nici nu sunt răi, sunt doar creaturi adaptate la viața oamenilor, le putem spune chiar oameni cu mutații genetice pentru că au o structură moleculară diferită față de un animal sau un om.

✽✽✽

"Cameleonii" ne ispitește cu o descriere amănunțită care, în ciuda mărimii, nu zăpăcește și nu spune minciuni despre rațiunea, mândria și toate celelalte defecte umane.

Singurele greșeli găsite sunt: acordul "vocea"-"curat" și sintagma neclară "În ciuda faptului că ni s-au spus mereu subestimăm pe nimeni și nimic", care trebuie reformulată.

De asemenea, nu recomand folosirea persoanei 1, numărul singular. Părțile precum "mă întreb" și "Eu cred că..." ar trebui editate sau șterse din descriere.

Trailer realizat de Sweet4Kandy are nuanțe de thriller, fantezie și aventură. Deși nu e făcut de un profesionist, introduce un "sneak peek" deosebit pentru fiecare personaj în parte.

La prima vedere, prologul este potrivit pentru un prim capitol: detaliază tabloul naturii, acțiunile personajelor și vorbirea directă.

Dar acesta cuprinde niște probleme pe care le-am mai întâlnit până acum: șirul povestirii este grăbit, introducerea genului feminin al omului se produce dintr-odată, unele idei sunt repetate, iar altele nu sunt reluate când trebuie.

De exemplu, cuvinte ca "lumină", "soare și "floare" au fost repetate de prea multe ori.

Din text: "Tânăra ființă privea floarea -Trandafirul Suprem- mergând încet și apăsat spre cea mai încântătoare floare văzută vreodată." Rândul poate fi editat astfel: Tânăra ființă mergea încet și apăsat spre cea mai încântătoare floare văzută vreodată- Trandafirul Suprem.

O parte din capitol, "Cerul, care până atunci era limpede, începu să se înnoreze...", este contradictorie cu începutul: "Iar norii, deși cerul era în permanență închis, purtau...".

O altă construcție din text, și anume "păși drept și apăsat iarba de sub labe", sună mai bine cu verbul "calcă" sau "strivește".

A doua jumătate este mai bună din punct de vedere structural. Narațiunea nu mai este repezită, iar exprimarea devine mai limpede.

Lanțul trofic, strâns legat de sfârșit, induce o stare de curiozitate, ațâțată de teama vulpii și înțelepciunea coiotului. Deși cititorul ar putea fi îndepărtat de unele aspecte negative (prezentate mai sus), personajele nu se enumeră printre ele.

Povestea în sine este cea mai valoroasă latură a cărții, urmată îndeaproape de personaje, ale căror dialoguri, gânduri și acțiuni sunt definitorii.

Câteva sfaturi:

-recitirea primei jumătăți din prolog pentru corectarea greșelilor făcute din neatenție

-evitarea unor introduceri repezite, atunci când nu este cazul (cum ar fi @cea a "animalului ascuns în umbră", căci aparițiile vulpii și lupului sunt bine puse la punct)


✽✽✽

Sneak peek= (în videoclip/trailer) moment al filmului care este prezentat audienței pentru a o face dornică să-l vizualizeze

Îmi pare rău pentru orice greșeală de exprimare! Capitolul va fi editat în curând.






Bạn đang đọc truyện trên: Truyen2U.Pro