Tușe de nebunie de AyameSaito

Avem onoarea de a vă prezenta o poveste de dragoste inegală ca raport de forțe, "ea mai mult iubește, el se lasă iubit", însă scrisă în stele: "Tușe de nebunie" de AyameSaito, înscrisă în concursul nostru la categoria Eerie and Enigmatic.

Încă de la prima propoziție, scurtă și evocativă, autoarea stă confortabilă în scaunul șoferului și ne demonstrează aproape matematic de ce titlul cărții este extrem de bine ales. "Tușe de nebunie" leagă foarte bine cele două mari laturi ale vieții personajului principal Elijah White: arta și pasiunea necesară pentru ca acea artă să fie genială. Inteligența aduce inovație în știință, însă în creație e necesar un pic de haos.

Haosul din mintea lui Elijah e punctat bine, fără să fie explicit. Începând cu atracția lui pur profesională - zice el - față de modelul Mary Anne Doe, profesorul (pe timpul zilei - superputerea lui e pictura) e direct în abordare, confortabil cu rațiunea lui și nu își ascunde din suflet, probabil pentru că nu are foarte multe de oferit, ca toți marii artiști, recunoscuți sau nu. Fumător, cinic, nemulțumit de evoluția lui în viață, se consideră un realist, status quo ce se cam prăbușește pe drum. Surpriza aici e cat de puțin îi pasă: absolut tot ce face are ca motivație arta.
Personajul este extrem de bine realizat și ușor de urmărit, gândurile lui clare în fir logic, chiar dacă influențate de marea lui pasiune. Frustrarea lui, deși mocnită, nu e mai puțin dăunătoare ca una activă, în special pentru că e necesar să refuleze la un moment dat. Ceea ce și se întâmplă, însă nu fără a trece prin a doua temă importantă a cărții: rolul iubirii în creație și viață. Teoretic, se poate trăi excelent fără ele, așa cum se poate picta fără ele. Însă pentru ca nebunia ta să vorbească altora, nu se poate fără.

Acțiunea ne poartă printr-un lanț de decizii scurte, parcă aruncate pe pânză într-un puseu de creație, care explodează încă de la început și sunt explicate pe drum. Elijah nu încearcă să spună cititorilor ce să creadă. El acționează pur și simplu, iar alții decid dacă e nebun sau nu. E o invitație deschisă la explorarea unei minți clare, tulburată de o inimă rănită.

Marea calitate a stilului literar al acestei cărți este lipsa de compromis: nu ni se cere să-l înțelegem pe Elijah, el e doar prezentat și lăsat să trăiască, la fel ca un tablou. Și, la fel ca în pictură, talentul de a reprezenta o poveste (cum) e egal ca importanță cu subiectul ei (ce). Aici, ambele se reunesc cu succes în a descrie o poveste realistă ca acțiune, accentele de nebunie fiind constrânse în perspectivă. Pe scurt, mintea personajului conduce acțiunea, nu invers, alegere benefică unei povești de tip "geniu pustiu". E dificil să transpui asta pe pagină, și considerăm că aici s-a reușit. S-ar putea protesta că personajele secundare (în special femeile) nu sunt foarte conturate, însă e suficientă informație în dialog (cum e prezent la Camil Petrescu, "Era Ela cea mai rea femeie în viață sau o ardea naratorul tragico-romantic fără să fi fost vreo clipă atent la persoana cu care s-a însurat?") să ne dea de înțeles că e irelevant pentru Elijah, deci trebuie să fie irelevant și pentru noi. Se încearcă o schimbare de perspectivă din când în când, însă prea puțin ca să o aducă în prim plan pe Emilia. Nici nu este necesar.

Am dori de asemenea să subliniem la "Tușe de nebunie" grija evidentă pe care autorul a avut-o la editare, formatare, gramatică și structură. Capitole scurte, scene clare, acțiune logică și personaje transpuse clar (în universul lor), toate asigură o lectură plăcută, neîntreruptă, și asigură cititorul că beneficiază de respectul autorului.

Marea surpriză a acestei povești este romantismul, în ciuda lui Elijah și a autorului. Cu cat încerci să raționalizezi mai mult sentimentele, cu atât e mai evident când dai de o fundătură. Întotdeauna ajungi în punctul în care nimic nu are sens și înnebunești. Felul matematic în care Elijah Artistul acceptă haosul nu îl pregătește pe Elijah Omul pentru adevăratul haos.

Va invităm cu drag să citiți o poveste în care drama vine dinăuntru fără a fi însă restrânsă acolo și care se mișcă repede pe un drum clar, trasat de o mână sigură.