Cred că e clar pentru tot poporul că scenele emoționante sunt cruciale în poveștile de dragoste. Pentru că până la urmă, asta înseamnă poveste de dragoste: doi oameni care se îndrăgostesc și depășesc împreună problemele și obstacolele ce le apar în cale. Și poveștile de dragoste sunt tot povești, deci firul narativ e pornit de conflicte - și aceste conflicte se nasc cel mai adesea din relația celor doi. 

Problema e că uneori - foarte des -, acele scene, în loc să mângâie inima, o strâng într-o îmbrățișare ce omoară pasiunea. E o linie țapănă între o scenă emoționantă și melodramă, dar unii n-o văd și se dau cu capul de ea, ca cioara de geam, în reclama de la Windex. 

În cele ce urmează am să vă vorbesc despre câteva clișee sau teme, care evitate sau cel puțin remodelate, vă scapă de melodramă.

Scapă de „Te urăsc, dar hai să testăm salteaua din dormitor" (sau peretele, că tot aia)

Tipul ăsta de relație a fost și încă este pilonul central al multor povești de dragoste, iar unii autori chiar pot să facă totul să iasă bine în ciuda defectelor pe care acest subiect le are. Sunt sute de filme și cărți - unele chiar foarte bine vândute - în care cei mai mari dușmani ajung în pat împreună și brusc, lumea devine mai rozosină - le știți și voi.  Totuși, sunt cititori care dau cu cartea după muște (sau o duc la bunici să o pună în buda din curte când rămân fără hârtie igienică) dacă relația dintre protagoniști e asta cu „dacă ai lua foc, mi-aș prăji bezelele pe flăcărica ta, dar ai pătrățele delicioase așa că hai să facem sex nebun înainte de jumătatea cărții, ca apoi să ne mai certăm și să mai facem sex de-ăsta cu rupturi de pat de vreo 20 de ori, să ne trezim îndrăgostiți, cu 30 de pagini înainte de final să ne certăm din nou și apoi să ne împăcăm și să ne iubim până la adânci bătrâneți."

Crează personaje mai inteligente. Sau cel puțin mai puternice. Dacă chiar se urăsc atât de mult, probabil ar trebui sa evite dormitul împreună. Totuși, dacă vrei să mergi pe firul ăsta, fă-i ceva bucle sau noduri. De exemplu, dacă scrii o poveste umoristică despre doi oameni ce fac parte din clase sociale diferite, transformă totul într-o farsă. Sau dacă vrei să scrii o poveste de iubire, plină de suspans și momente emoționante, cunoaște-ți personajele așa încât să găsești motive rezonabile și plauzibile pentru care să ajungă... unul în celălalt. Fă tensiunea sexuală dintre ei credibilă, iar motivele pentru care ajung apoi să se placă, reale. 

Evită comportamentele controversate ale personajelor

Unul dintre cele mai rele lucruri pe care le poți face e să îți forțezi personajele în scene emoționale, manipulându-le să acționeze ilogic sau să duci firul narativ în direcții necredibile. Firul tău narativ va fi mai puternic dacă personajele acționează logic decât dacă se comportă precum marionetele. Asta se aplică nu doar la personajele principale, ci și la cele secundare.

Să presupunem că ai scris o poveste de iubire contemporană în care personajul tău principal este un polițist care o ia pe un drum alunecos și se îndrăgostește de fata unui magnat. Magnatul a fost foarte politicos cu el până acum. Dar în momentul în care eroul și eroina își anunță logodna, magnatul atacă pe nepregătite: îl numește pe erou un vânători de comori, își amintește că, la urma urmei, îi urăște pe polițiști și amenință să își dezmoștenească fiica dacă se va căsători cu el. Asta duce la un conflict – acum eroul începe să se gândească că nu este potrivit pentru eroină, în timp ce ei îi este teamă să se căsătorească cu el pentru că nu vrea să își piardă tatăl. Prin urmare, eroul începe să aibă cele mai negre gânduri în ceea ce o privește deoarece nu înțelege de ce ea e pe cale să se răzgândească. Ce s-a întâmplat? Dintr-odată, personajele au căzut de pe altă planetă? Acest conflict ar fi mult mai puternic dacă ar fi cauzat de reacțiile logice ale personajelor. Dacă vrei neapărat ca tatăl ei să fie împotriva căsătoriei, găsește un motiv credibil pentru care ar face-o. Consideră că eroul nu este potrivit pentru fiica sa din cauză că își face griji că va muri la datorie? Pune-ți întrebări privind firul narativ și personajele și încearcă să îți imaginezi cum ar reacționa. Poți să găsești un motiv mult mai puternic pentru a crea un conflict – în afară de comportamentul oamenilor căzuți de pe altă planetă. S-ar putea chiar să găsești un nou conflict care nu ți-a trecut prin minte până acum.

Evită stereotipurile

În afară de a te asigura că personajele tale nu se comportă de parcă au căzut de pe altă planetă, ar trebui să eviți folosirea tipologiilor de personaje des întâlnite doar ca să avansezi cu firul narativ. Eroul și eroina se înțeleg bine, așa că probabil e timpul ca mama lui manipulatoare sau fosta lui logodnică să își facă apariția.

Nu. Te rog. Încetează. Cititorii vor prevedea asta.

Să presupunem că scrii o poveste medievală de dragoste despre o eroină care îți petrece întreaga zi trudind pentru mama ei vitregă malefică și cele trei surori urâte. Ai mai citit asta pe undeva, nu-i așa? Cum ai putea să faci povestea ta diferită? Filmul O iubire ca-n povești a găsit moduri inedite de a schimba povestea – unul dintre acele moduri a fost faptul că una dintre surorile vitrege nu a fost deloc așa cum s-ar fi așteptat spectatorii. Nu-ți fie frică să modifici povestea așa cum vrei tu. Doar pentru că un anumit basm te-a inspirat, asta nu înseamnă că nu poți să adaugi elemente care să îți aparțină.

Evită coincidențele

Cu toții am citit povești de dragoste în care întregul fir narativ se bazează pe coincidențe. Schițele romanelor autorilor din perioada Victoriană precum Charles Dickens și Charlotte Bronte s-au bazat adesea pe coincidențe. În Oliver Twist de Dickens, orfanul Oliver își întâlnește rudele de mult pierdute din pură întâmplare. Și pentru un orfan, se dovedește că are o mulțime de rude. Poate că Dickens și Bronte au scăpat ușor cu asta, dar nu te aștepta ca cititorii tăi să fie la fel de iertători. Cititorii adesea refuză să treacă cu vederea peste coincidențe. Dacă firul narativ are ca elemente de bază în momente cruciale doar coincidențe, să nu te surprindă dacă cititorii tăi vor fi supărați. Până și micile coincidențe devin sâcâitoare dacă se întâmplă des.

Există totuși o excepție de la regula asta. Dacă genul pe care îl abordezi este comedia, atunci coincidențele pot să stârnească efectul dorit. De asemenea, dacă încerci să abordezi stilul clasic Victorian, atunci coincidențele s-ar putea să fie exact ce ai nevoie. Connie Willis a inclus coincidențe în romanul ei SF, dar plin de umor – To Say Nothing of the Dog – care a fost inspirat de către romanul umorist Trei într-o barcă scris de Jerome K. Jerome.

Intră în pielea personajelor

Ai citit vreodată ceea ce trebuia să fie o scenă emoțională, dar pur și simplu ai privit ca un simplu spectator de pe margine pentru că personajele nu păreau să aibă reacțiile potrivite? Poți să eviți ca cititorii tăi să experimenteze același lucru dacă intri în pielea personajelor. Cum ar reacționa personajele la tot ce se întâmplă? Dar cel mai important, cum și-ar arăta emoțiile? Până și un personaj care încearcă să pară neafectat își va trăda emoțiile prin anumite gesturi – gesturi pe care celelalte caractere s-ar putea să nu le vadă sau să le interpreteze greșit.

Imaginează-ți că scrii o povestire istorică în timpul unei Regențe – eroina refuză să se căsătorească cu eroul din cauza unui secret din trecut. Când era tânără și naivă, și-a pierdut virginitatea cu un pețitor care mai apoi a părăsit-o. Ea este acum îndrăgostită de erou, dar nu îndrăznește să îi spună adevărul deoarece știe că o va alunga dacă va afla. Acum, imaginează-ți că ești acolo, în acea perioadă și porți această discuție cu eroul. Ce ai atinge? Ai lua o carte de pe rafturi și te-ai preface că îi citești titlul doar ca să nu fii nevoit/ă să îl privești deoarece știi că dacă ai privi în ochii lui ai începe să plângi? Ar vedea eroul dincolo de aparențe sau ar crede pur și simplu că nu îți pasă? Imaginată bine, această scenă ar putea fi tulburătoare.

Intrând în pielea personajelor, la un moment dat s-ar putea să auzi o voce sâcâitoare care îți șoptește „Pssst! Hei, tu! N-aș face niciodată asta". Da, personajele pot deveni independente. (Dacă ai jucat vreodată The Sims, imaginează-ți personaje independente la fel de furioase precum cele din Sims, fluturând disperate din mână pentru că le-ai pus obstacole în cale.) Uneori, trebuie să asculți de acea voce. Ignorând-o, s-ar putea să o dai în bară cu povestea. Totuși, ai grijă. Asculți cu adevărat ce îți spune personajul tău? Sau auzi doar ce ai vrea tu să spună personajul pe care ai vrut să îl creezi de la bun început? Atunci când personajele îți vorbesc, asigură-te că ceea ce îți șoptesc este relevant pentru firul narativ. Dacă eroina ta din perioada Victoriană îți spune că vrea să se dezbrace și să sară în brațele eroului, fără să își facă griji în legătură cu virginitatea ei, cu o sarcină sau cum ar dăuna asta reputației sale, s-ar putea să fi creat într-adevăr un personaj cu independent... sau s-ar putea să fi creat o eroină care își are locul într-un roman contemporan de dragoste, nu acolo unde ai plasat-o.

Evită să folosești aceleași cuvinte mereu

Cu cât o scenă e mai emoțională, cu atât s-ar putea să îți fie mai ușor să scrii el a țipat sau să înșiri adverbe și semne de exclamație. Cu toate astea, cu cât o scenă este mai emoțională, asigură-te că nu înșiri vorbe goale și că nu folosești semne acolo unde e nevoie de cuvinte. Găsește noi modalități de a exprima starea emoțională în care se află personajul tău. Asta va face scena mai puternică.

De asemenea, încearcă să întărești descrierile reacțiilor personajelor evitând clișeele clasice care sunt asociate cu descrierea emoțiilor. Evită stăruitul cu privirea, țipatul și privirea strălucitoare. Fugi de fraze precum „și-a încleștat pumnii".

Un ultim avertisment: dacă ești genul de scriitor căruia îi place să scrie întregul roman fără a se opri să îl revizuiască, e în regulă să folosești acele exprimări în prima variantă a cărții. Poți oricând să le înlocuiești atunci când editezi. Am învățat că dacă îmi fac prea multe griji din cauza faptului că personajele mele se privesc unul pe celălalt cu o strălucire ciudată în ochi, în timp ce scriu prima versiune a romanului, îngheț și nu mai pot scrie nimic.