Căci versurile ce-mi răsar din penel
Sunt un alt mod neinspirat
De-a desena durere ori iubire ori regret
În jurnalul unui Picasso absent.

Asemenea unei prime picături de ploaie
Lacrima unui scriitor ce și-a pierdut talentul
Se transformă-n cerneală pentru caietul
Prin care eu, poet neinspirat
Îţi dăruiesc absentul.

Până și eternul, o iubire nouă
Dar jalnică și-nșelătoare ca prezentul
Își găsește pictat loc cu speranță
În paginile unui urlet în vacanță.