În ajunul anului o mie, o furtună de zăpadă aprigă și rece lovi cu multă cruzime imperiul Sheveka. Casele și copacii se umplură de nămeți albi, iar drumurile se înzăpeziră până la limita în care nu se mai putea merge cu trăsura. Considerată ca fiind zi de sărbătoare, nimeni nu avea voie să folosească magia.

  Din acest motiv, Silvera Barlow nu era deloc încântată. Ca orice vrăjitoare iscusită și cu o vechime în spate, o astfel de zi era mai mult un blestem decât un motiv de bucurie. În special când ești blocat într-una din camerele luxoase de oaspeți din palatul imperial.

  Trăsura ei suferise un accident, iar din acest motiv ea și Dristan trebuiau să rămână acolo până se rezolva problema.

  El ar fi putut pleca ușor de la palat călare pe un cal, dar pentru Silvera era mai dificil. Femeia depășise de mult vârsta de a se aventura pe o vreme ca aceea. Așa că din acest motiv, bărbatul decise să-i rămână aproape până erau anunțați de cineva că puteau să plece.

   — Camera asta pare cam rece. Să le spun să aducă mai multe lemne?

  — Las-o așa cum e, Dristan. Prefer frigul decât căldura.

  Privind prin geamul care dădea spre curtea din față, Silvera observă trăsura stând înțepenită într-o parte, cu roata stângă din spate ruptă de la jumate. Un grup de patru bărbați erau adunați în jurul ei încercând să dea zăpada la o parte pentru a o împinge din drum. Trăsurile celorlalți nobili trecând impasibile pe lângă ea și părăsind palatul una în spatele celeilalte, pe când cea a familiei Barlow rămânea în urmă.

   — Înalta Împărăteasă vrea să discute cu tine.

   — Cu mine?

   Silvera râse sarcastic.

   — Ce mai vrea și nesăbuita aia? să nu spui că vrea să-i ghicesc viitorul în palmă?

  — Chiar nu știu, un servitor mi-a zis că vrea să îi faci o vizită.

   — Sunt bătrână și nu am chef să o aud vorbind.

  Dristan oftă. Nu era ceva nou să audă astfel de vorbe venind din gura bunicii sale. Până la urmă, toată lumea știa că Silvera și împărăteasa Evelyn nu se au la inimă de dinainte ca el și frații lui să se nască. Motivul nu se cunoștea cu exactitate, dar din ce a auzit de la celelalte rude și de la prieteni, cele două ar fi concurat în trecut pentru postul de Înaltă Împărăteasă.

   — Poate ar trebui să asculți ce are de spus.

   — Uite ce e Dristan, eu nu părăsesc această cameră pe motivul că împărătesei i-a ajuns de viață.

  Dacă nu ar fi fost bărbat, Dristan, probabil, s-ar fi dus să stea de vorbă cu împărăteasa în locul bunicii sale, dar rușinea era prea mare. Tot palatul și regatul l-ar fi vorbit dacă se afla că a stat singur într-o încăpere cu împărăteasa. Și cine știe ce gânduri scandaloase le-ar fi trecut unora prin cap la auzul unei asemenea fapte.

   — Atunci du-te pe motivul viitorului tău nepot sau nepoată.

  Bătrâna îl privi ușor confuză. Nepotul ei părea mai pornit ca niciodată s-o aducă la masă cu Evelyn.

   — Chiar înainte ca trăsura să sufere nefericitul accident, am primit o veste minunată de la conac. Melante a intrat în travaliu.

   — Sper că nu mă minți, Dristan.

  Bărbatul scoase din buzunarul drept al pantalonilor o bucată mototolită de hârtie. Silvera i-o apucă imediat dintre degete, o despături și începu să o citească printre frânturi. Acum înțelegea nevoia bărbatului de a se întoarce acasă. Dacă la primul copil nu putuse să ajungă din cauză că fusese plecat pe frontul sudic, la cel de-al doilea trebuia să fie prezent.

  Bătrâna oftă și îi întinse hârtia înapoi.

   — Cred că o să mai ai o fată, îi vorbi ea, afișând un mic zâmbet pe buze. Reylin a venit la fel de grăbită pe lumea asta.

   — Dacă vor vrea Sfinții, atunci așa să fie, răspunse Dristan, râzând.

  Călcând peste mândria și încăpățânarea ei de femeie, Silvera părăsi camera de oaspeți. Dristan o urmă tăcut, având grijă să nu scoată vreun sunet tot drumul până la camerele luxoase ale împărătesei. Observându-le siluetele mergând pe holurile întinse și întortocheate, servitorii începură să se mire și să împrăștie zvonuri prin colțurile palatului.

   — Este stăptâna familiei Barlow, Silvera Barlow, șopteau ei.

   — Se duce la împărăteasă.

   — Dar nu sunt în relații bune.

   —Nu vă uitați în ochii ei, șopti unul. Se spune că îi blesteamă pe toți cei ce o privesc în ochi.

   — Nici nu e de mirare că i-a blestemat pe toți cei din familia Achlis.

   — Familia împărătesei ?

   — Da, se zice că timp de zece ani niciun copil cu puteri nu s-a mai născut în acea familie.

   — Sfinții să ne apere!

  — I s-a promis dreptul la dorință în acel an pentru a-și ridica blestemul.

  Dristan se abținu să le întoarcă câteva vorbe. Nu își permitea să se lase amăgit de spusele unora de rang jos. Pe Silvera nici măcar nu o afectau bârfele legate de ea. Mergea cu spatele drept și bărbia ridicată asemenea unei vrăjitoare războinice. Părul ei cenușiu stănd bine prins de o multitudine de agrafe și elastice la spate într-o coafură elegantă.

   — Mai bine aștepți afară, îl sfătui Silvera pe nepotul său atunci când ajunseră la intrarea în salonul de primire a împărătesei.

  Bărbatul afirmă dintr-un semn al capului, iar o servitoare tânără cu păr creț o conduse pe femeie înăuntru.

  Când cele două uși mari ale camerei se închiseră în spatele ei, Silvera știu că nu mai este cale de întoarcere din acel moment. Magia acelei încăperi maiestoase cu tablouri pictate în fir de aur și artefacte magice rare așezate împrejur, o învălui plăcut. Un pomișor cu frunze pestrițe și flori albastru-violacee era mutat cu grijă de o servitoare într-o zonă umbroasă a camerei, pe când unei alte plante exotice îi erau culese cu grijă fructele neobișnuite.

    — Maiestatea Sa o să vină imediat, o anunță tânăra servitoare pe Silvera.

  Vrăjitoarea nu răspunse, ci se așeză pe unul din fotoliile de catifea de lângă fereastră. Dacă înainte reușise să vadă curtea interioară, acum viscolul înghițise tot ce era vizibil de la baza palatului, inclusiv trăsura ei avariată.

   — Doamnă Barlow, ce surpriză neașteptată!

  Din respect față de rangurile mai mari, Silvera se ridică în picioare atunci când Împărăteasa își făcu apariția în salon. Un grup de slujnice o urmau cu capetele aplecate, ținând în mâini tăvi cu prăjituri și ceai. Evelyn îi făcu semn din mână să se așeze, iar supușii acesteia se grăbiră imediat să aranjeze bunătățurile și ceaiul aburit pe masă.

  La cei o sută patruzeci de ani pe care îi avea, Evelyn arăta mai mult ca o femeie de treizeci de ani. Nu avea riduri pe chip, iar pielea îi stătea perfect întinsă la nivelul mâinilor și obrajilor. Nu purta o rochie cu corset, ci una simplă, dar elegantă, cu mâneci lungi și din material mătăsos. Bijuteriile de la gât și de pe mâini fiind reprezentate de șiraguri albe de mărgele și brățări și inele din aur pur.

   — Scuzați-mi întârzierea. Doctorul a vrut să se asigure că nu am prins vreo răceală de la prințul Yefrem, îi explică Evelyn musafirei sale.

  Burta imensă de gravidă ieșindu-i imediat în evidență de cum se așeză pe fotoliul de lângă Silvera.

   — Sfinții să vă dea putere, îi ură Silvera, deși ar fi vrut să tacă din gură și să plece de acolo. De ce m-ați chemat aici?

   — În primul rând, vreau să știu detalii de la întâlnirea de astăzi.

   — Mai exact?

   — De ce a chemat Împăratul în toiul acestei furtuni conducătorii familiilor mari de vrăjitori?

  Silvera își ridică suspicioasă una dintre sprâncene. În mod normal, nu ar divulga ceea ce se vorbește la adunări, dar ceva îi spunea că Evelyn urmărea un scop, iar vrăjitoarea Barlow dorea să-l descopere. Dar pentru a face acest lucru, Silvera trebuia să își joace bine cărțile și să asculte cu atenție fiecare cuvințel spus.

   — Împăratul este îngrijorat de starea războiului, îi răspunse Silvera. A treia barieră magică a căzut ieri noapte.

   — Doar pentru asta, zise pe un ton nepăsător Evelyn, împreunându-și mâinile deasupra burții.

   — Soțul dumitale consideră acest lucru îngrijorător.

  Împărăteasa își țuguie strâns buzele și își lăsă privirea într-o parte.

   — Se vor face mai multe recrutări, iar vârsta de înrolare ar putea scădea, continuă Silvera discuția pe un ton rece și direct. Nici copii tăi nu o să fie feriți.

   — Ei nu sunt...

   — Vorbele astea nu le-am rostit eu, ci Împăratul de față cu toți liderii.

   — Imposibil.

   — Nu e prima dată când face acest lucru, iar dumneata știi foarte bine asta.

  Evelyn rămase tăcută. Luă câteva guri din ceaiul de trandafir, iar apoi vorbi:

   — Într-adevăr, doamnă Barlow, ne pândesc niște vremuri grele, dar imperiul a mai trecut prin așa ceva cu vreo douăzeci de ani în urmă. Se va trece peste criză și acum.

  Silvera rămase ușor uimită de calmul și răbdarea de care dădea dovadă în acele momente Împărăteasa. Chiar și-atunci când îi adusese copiii în discuție își păstrase emoțiile sub control. Poate doar un strop de furie ieșise puțin la iveală, dar reușise până la urmă să domine și acel sentiment.

   — Mai bine lăsăm astfel de treburi pe seama Împăratului și ne vedem de ale noastre în schimb.

   — Minunat!

   — Un alt motiv pentru care te-am chemat să vorbim este copilul regal.

Auzul vrăjitoarei se ascuți.

   — Vreau să-i știu viitorul, doamnă Barlow.

   — De ce, Maiestate?

   — Moașele mi-au prezis sorocul în timpul eclipsei.

   — Nu văd care e problema. Copiii născuți în această perioadă nu au prezentat vreo problemă.

   — Așa e, dar anul acesta..., Evelyn făcu o mică pauză ca și când ceva ar fi deranjat-o și se așeză mai bine pe fotoliu.

   — Vă simțiți bine, Maiestate?

   — E doar copilul, răspunse ea, zâmbind. Sorocul mi se apropie.

 Silveră aprobă cu subînțeles din cap.

   — Cum ziceam, anul acesta va apărea o problemă.

   — Mai exact?

   — Se va naște un necromat.

___________________________________________

Hei! Sper că v-a plăcut acest capitol și nu v-a plictisit. Oricum, următoarele capitole o să fie ceva mai interesante și cred că o să vă atragă atenția mai mult. Asta pe lângă faptul că o cunoașteți pe Reylin.

Aștept părerile voastre în comentarii legate de capitol și posibile teorii.