Noaptea curge, curge lin,
Vâltoare de-mpliniri!
Cascadă de culoare, izvor de-albastru fin,
Apă surzătoare cu stele și amintiri.

Răsuflu-mi galopează-n ceruri,
Trezind fiorii din tării,
Întunericu-i pudrat cu nouri
Și cu picuri argintii.

Lângă mine, raz-de lună, un înger s-a întrupat
Un înger trepidând de viață, dar pulsând în slăbiciune,
Acela ești tu, iubite, tu, ce noaptea-ai înfruptat,
Tu, ce mi-ai așezat pe frunte a cerului cunune.

Haide să gustăm din miedul înțelegerii de sine,
Să ne iubim, să ne iubim în nesfârșit,
Și să fii mereu alăturea de mine,
Aidoma-a doi aștri, ce fără precedent s-au contopit.

Permite-mi să-ți văd ochii, să-ți umbresc privirea caldă,
Să-ți observ și ultimul amănunt,
Și-n afar' de noi, nimeni să nu-nțeleagă
Zâmbetul care ți-a înflorit dintr-un cuvânt.

Să ne-ndulcim și nopțile, să ne-ndulcim și zilele,
Să ne veselim, să fim de neoprit,
Și să fii tu cel care-mi înlocuiește temerile,
Și care într-al meu infinit s-a cuibărit.

Ești ultima petală dintr-a soarelui paloare
Ultimul viu trudnic, trubadur în recviem!
Te rog, oferă-mi, scumpule, a lunii savoare,
Pentru ca a nopții dulce putere s-o supunem.