ești artă, cerule,
și încă o artă atât de frumoasă.
dezordine albă, alb.
pur.
umanitate.
leagăn în mijlocul lumii,
special pentru noi.
pentru tine.

tu, îngere, ești a doua mea aripă.
tu, îngere, m-ai reconstruit –
tocmai prin faptul că ai căzut, constelație.

m-am văzut pe mine în tine, cândva.
dar acum,
nimic din ce a fost haos nu mai există
în mine.
am înțeles că,
pentru a trăi frumos,
e de ajuns să te agăți de o stea.
să-ți guști cerneala din privire
și să fii fericit
cu tine însuți.

abia când accepți greșeala, pământene,
te vei putea accepta
și pe tine.
poate vei înțelege atunci
că gândurile înăbușite
nu pot decât
să-ți facă rău.

dacă încerci, greșeluță, promit,
că nu-ți va mai fi niciodată dor de cădere.
zborul e mult, mult mai frumos.
mai ales când îl parcurgi
alături de mine.

«îmi pariez respirația pentru viață»

¿2|07|2019

A