Dar...atunci de ce ne-ar fi condus la prada ei, dacă știa că asta o va pune și pe ea și pe toate bunurile furate în pericol? Dacă se așteaptă să le găsim și să vrem să le ducem la poliție, de ce ne-a mai condus către locul ăsta? Doar dacă, nu cumva e o capcană! Asta e!
   -Ieși, acum! am strigat spre Simon.
         Acesta nu a stat pe gânduri, a dat să iasă pe ușă dar ceva l-a făcut să înlemnească.
         La început nu mi-am dat seama la ce ne uitam. Era o creatură care părea umană, dar cu siguranță nu asta era înfățișarea ei naturală. Avea părul scurt, ca ceilalți doi copii pe care i-am urmărit, dar și ceva neobișnuit. Fața ei era alungită și nu-i puteam vedea gura, așa că mă gândeam că nu are, ceea ce este pe de-o parte ilogic și pe de alta înfiorător. Purta o pelerină cu buline, lungă până în pământ, gen rochie și de aici am dedus că e fată. Era înaltă. Ajungea cu capul până la tocul ușii și se uita amenințător la noi.

         Când am văzut-o m-am împiedicat și am căzut pe spate. Simon nici măcar n-a observat. În toți cei 17 ani ai mei nu mi-a fost așa de frică. Eram sigură că ăsta ne e sfârșitul...(Simon probabil credea la fel, doar că el are 18.)

   Capitolul 3

         M-am trezit întinsă pe iarbă în fața unor blocuri.

         Când m-am întors cu spatele, am amuțit. Mă aflam în curtea unei școli. Iarba și copacii după 2-3 metrii s-au transformat în beton. Într-un beton bătut de soare și cu crăpături enorme în el. Ei...nu s-a chiar "transformat"...ideea e că am trecut de iarbă și-am ajuns la ciment. Oricum, ce cautam eu aici defapt? Și unde e Simon? Am început să-l strig din toți rărunchii:
   -Simon! Unde ești???
         Nici un răspuns. Dintr-o dată a sunat clopoțelul. Mii de copii au ieșit afară din clasele lor și au năvălit pe ușa de la intrare. Nu aveam telefonul la mine. Nu puteam să-l sun pe Sammy și nici n-aveam cum să plec de-acolo fără nici o indicație pe unde mă aflu. Singura soluție a fost să cer îndrumări de la copii. M-am dus către două fete care râdeau zgomotos la o glumă zisă de una dintre ele. Păreau de 15 ani. Când m-am apropiat au tăcut instantaneu. Se uitau la mine de parcă aș fi fost de pe altă planetă. Păreau a fi îngrozite de ceva.

         Le-am întrebat:
   -Mă puteți ajuta, vă rog? Am avut o zi tare grea și e greu de explicat, dar vă rog, spuneți-mi unde ne aflăm!
   -Ci-cine ești tu? Nu ești elev la școala asta, spunea fata în hanorac gri.
   -Da, cunoaștem aproape fiecare copil din școală, iar tu nu ești nici pe departe un copil de pe-aici! zice cea în tricou cu dungi.
   -Ascultați, nu am timp de explicații, vă rog să îmi spuneți măcar la ce școală ne aflăm!
   -Nu te grăbi! Mai întâi lămurește-ne, de ce ai absolut toate hainele pătate de sânge? Ce...ce ai făcut?
   -Poftim? mă uit în jos. A!
         Acum puteam vedea și eu mai clar. Cu cât îmi dădeam seama de mai multe răni, cu atât mă dureau mai tare. Eram plină de vânătăi, cicatrici, julituri și lovituri pe brațe și picioare. Când mi-am ridicat bluza am văzut o ditamai tăietura pe abdomen. Îmi venea să leșin. Ce putea fi mai rău de-atât?
   -Nu-ți face griji, te ducem la asistenta medicală!
         Am mers cu dificultăți, dar am ajuns într-un final și de îndată ce m-a văzut, asistenta m-a luat de-o parte să mă bandajeze. Totuși rănile nu erau cele mai rele lucruri. Cel mai rău lucru a fost ce mi-a spus asistenta după ce a început să mă bandajeze:
   -Cum ai ajuns, săracul de tine, în această stare deplorabilă?
   -Stați, dar nu sunt băiat.
         Femeia a făcut un sunet ca de ticăit de ceas, ceea ce însemna că nu mă credea întreagă la minte, apoi a adăugat:
   -Of, mi-e milă de tine. Cred că te-oi fi lovit la cap. Dragule, bineînțeles că ești băiat!
         Uite, asta a fost cea mai rea parte. Încă nu-mi vine să cred, deși mă uit în oglindă de o mie de ori. Nu e o schimbare chiar atât de mare, doar că nu e singura. Eu aveam părul lung și de-o dată, arăt exact la fel ca acei hoți-răpitori. Mi-a fost tăiat părul, exact ca și lor. Ce ciudat.
   -Doamnă, știu că va suna deplasat rău de tot, dar eu chiar am fost fată. Știu că nu mă credeți, dar am un amic numit Simon care este pe undeva și trebuie să-l găsesc!