Cel ce deține controlul asupra experimentului

         Se pare că experimentul s-a sfârșit tragic cu moartea lui Marcus de la aproximativ 53 de zile de captivitate în tocătorul de resturi. Ce păcat. Era un subiect foarte progresiv și rezistent. Poate puțin cam încăpățânat și nerăbdător...În orice caz, este timpul să aducem în sală subiectului 2. Din casca mea de la ureche se aude o voce răgușită: "N-ar trebui să strângem puțin? Să facem curat sau...? Măcar să luăm urechea tăiată?" Răspund: "În nici un caz."

   Tiffany

         N-am fost niciodată de acord cu acest experiment, dar n-am încotro. Am fost obligată să încerc, așa că nu pot da înapoi tocmai acum. Nu mi s-a zis în ce constă sau cât durează, dar mi s-au promis mese calde și gustări de trei ori pe zi și o cameră liniștită, unde pot dormi cât vreau, așa că abia aștept.
         Sunt împinsă ușor în cameră, după care ușa din spatele meu se închide și îmi dă strania senzație că va rămâne închisă pentru mult timp de-acum încolo. N-am timp să mă dezmeticesc însă, deoarece, imediat ce arunc o privire în camera albă, îmi sare în ochi o baltă de sânge, pe podea, și dacă nu mă înșel, o ureche. Nu-mi pot stăpâni un strigăt scurt când o văd. Mă îngrozește faptul că balta este neatinsă, ca și cum cel ce a sângerat s-ar fi rănit de unul singur și a stat de bunăvoie să-și taie urechea cu, se pare, cuțitul de plastic plin de sânge de lângă baltă și ureche. Mă înfioară și urmele de amprente însângerate de lângă ușița aceea mică de pe perete, ca și cum cineva ar fi încercat să se strecoare pe-acolo. "De ce ar încerca să se strecoare printr-un loc așa de mic după ce și-a tăiat o ureche?" îmi spun în gând, dar apoi îmi mai revin, gândindu-mă că probabil era un nebun. Totuși tremur de spaimă când realizez (puțin cam târziu ce-i drept) că sângele e proaspăt. Mă duc lângă ușița aceea și ridic ușor capacul, ca să mă uit pe-acolo. Este foarte întuneric dar observ o luminiță la capătul compartimentului. Încerc să-mi bag capul, pentru a vedea mai bine, înăuntru, dar orice aș face nu intră. "Ahh! Cred că singura cale pentru a intra pe-aici ar fi să-mi micșorez capul! De mi-ar intra și urechile...cred că dacă nu le-aș pune la socoteală aș încăpea...Stai puțin! De asta și-a tăiat o ureche, ca să intre prin ușiță!" Înțelegând asta, totul capătă sens. Mai puțin de ce ar vrea să plece de aici?
         O idee îmi străfulgeră prin minte: mă aplec peste băltoaca de sânge având grijă să nu vomit, îmi fac curaj și ridic urechea până în dreptul ochilor. Este dizgrațioasă. A prins o culoare aproape cenușie și e foarte rece. Nici nu mă uit la partea de unde era odinioară sudată de cap, pentru că deja simt cum stomacul mi se întoarce pe dos și risc să vomit de-adevăratelea. În schimb, mă uit după vre-un cercel sau vreo gaură de cercel. Nu văd niciuna, deci, probabil a aparținut unui băiat. Știind chestia asta, pot bănui că era de unul singur înăuntru, dar ca să fiu sigură mă învârt puțin prin cameră, căutând și alte urechi. Nimic, totul e curat. Asta e bine. Las urechea lângă cuțit și mă duc în micuța cameră pe post de toaletă să inspectez dacă acolo este totul în regulă. Curată, încăpătoare și are și cabină de duș. Păcat că nu există decât un singur fel de săpun, pe jumătate gel de duș și pe jumătate balsam. Nu văd vre-un recipient cu apă potabilă, așa că presupun că robinetul are filtru și de acolo pot bea apă când îmi este sete. Toaleta pare curată, dar nu mă voi atinge de colac.
         Având în vedere cum stau lucrurile deocamdată, am tot ce-mi trebuie și chiar mai mult. Dacă nu intervine ceva neprevăzut în discuție, cred că pot locui aici cât de mult consideră cei ce dirijează tot experimentul ăsta pe care nu-l înțeleg. Adică, nu mă tem cu privire la situația urechilor mele sau dacă nu voi muri cumva pe-aici, pentru că este evident că cel de dinaintea mea a încercat să scape din locul ăsta, ceea ce eu nu voi face în nici un caz! Poate el a făcut-o pentru că era nebun sau ceva l-a determinat sau...sunt mii de motive, dar pe mine un singur lucru m-ar determina să vreau să plec.

   Cel ce deține controlul asupra experimentului

         Subiectul nr. 2. Nume: Tiffany; Greutate: 49 kg; Înălțime: 1,56 m; Vârstă: 13 ani. După ce-mi notez toate datele și mă gândesc la descrierea ei, ajung să iau o decizie:
   -Adu-l și pe el, îi comunic asistentului meu.
   -Domnule, nu credeți că este prea periculos? În dreptul cazului lui Marcus putem trece sinucidere și-o putem dovedi, dar dacă Tiffany pățește ceva trebuie să ne-o asumăm.
   -Dacă Tiffany pățește ceva, nimănui n-o să-i pese. Este doar o orfană, se descurcă sau moare. Astea sunt regulile. Dacă supraviețuiește putem continua experimentul cu faza 4.
   -Și faza 2 și 3?
   -De asta am spus dacă. În cazul în care trece testul, înseamnă că poate trece și de faza 2 și 3, deci sărim direct la 4.