Biroul lui HADLEY VOLT, lângă depozitul de puști automate, în sudul orașului Ottawa, într-o după-amiază de vineri, anul 2150.

        (Hadley, conducătorul actual al Canadei, se lasă pe spate în scaunul său rotativ. Oftează mulțumit și trage cu sete din țigara electrică, sofisticată, aproape la fel de subțire ca un fir de ață, care i se învârte printre degete. Camera se umple de un fum albastru stins. Lângă Hadley, un pahar plin pe jumătate cu brandy zace uitat pe birou, așteptând să fie băut. Un strat de praf albastru se așterne pe suprafața clară a băuturii – de la țigară.

        Un bărbat intră în biroul lui Hadley, ciocănind ușor înainte să treacă pragul. Ezită, își aranjează cravata și intră. Înclină din cap.)

        BĂRBATUL: Bună ziua, domnule Volt.

        HADLEY (zâmbind malițios): Punctual ca întotdeauna, generale North.

        BĂRBATUL/GENERALUL NORTH: Prezent la datorie, domnule. Ce-ați vrut să vorbiți cu mine?

        HADLEY: Stai jos întâi, nu vrei?

        (Generalul North se așază pe un scaun de cealaltă parte a biroului. Îl privește neliniștit pe Hadley, învârtind fără sens manșeta costumului, pe sub masă.)

        GENERALUL NORTH: Desigur, domnule. Cu ce vă pot ajuta?

        HADLEY (persiflând): Mereu atât de repezit să treacă la subiect. Atât de grăbit! Unde trebuie să mergi, generale? Avem tot timpul din lume. Timpul e al meu!

        (Hadley privește pe pereții biroului. Peste tot sunt agățate ceasuri, ceasuri de toate felurile, și vechi, și de ultimă generație, potrivite la secundă și organizate atât de metodic, că Generalul North se înfioară. Zâmbește, pentru că asta e forțat să facă.)

        HADLEY: Mereu, mereu atât de grăbit. Dacă nu te-aș cunoaște prea bine, aș zice că mă urăști, nu?

        (Îl bate pe Generalul North pe umăr. Toate ceasurile, care până acum ticăiau în același ritm, îngheață.)

        HADLEY (rânjind, se sprijină într-un cot și se apleacă spre General): Dar să nu ne pierdem în absurdități și să discutăm realități concrete. Ai dispărut puțin în acțiune în ultima vreme, nu-i așa, North?

        (Generalul North tace. Își încleștează dinții și pumnii pe sub birou. Într-adevăr, îl urăște pe Hadley Volt.)

        GENERALUL NORTH: Da, domnule. Soția mea... soția mea nu s-a simțit prea bine. A trebuit să stau cu fiica noastră.

        HADLEY: (amintindu-și ceva, ridică un deget în aer, jovial): Ah, mica Raze! Cum se simte?

        GENERALUL NORTH: Se simte bine, domnule. Are șaisprezece ani acum.

        (La auzul replicii, Hadley zâmbește dement. Își ridică mâinile deasupra capului și râde. Privește spre ceasul digital care îi zace imprimat la încheietură, la numerele albastre care se desfășoară spre infinit, marcându-i fiecare clipă. Desigur c-o fac: doar are Timpul de trăit.)

        HADLEY: Ani, ani, ani! Șaisprezece! Când ai intrat sub mâna mea, ea era doar o puștoaică. Toată lumea îmbătrânește, North, numai– numai eu nu!

        (Generalul North ar vrea să se ridice de pe scaun și să fugă din birou, dar e prea fascinat și dezgustat de nebunia superiorului său.)

        HADLEY (amar): Destul cu asta. Nu ți-am spus de ce te-am chemat aici, nu?

        GENERALUL NORTH: Nu, domnule.

        (Hadley se lasă pe spate. Își recapătă atitudinea șarmantă, dar periculoasă. Îl analizează pe subordonatul său.)

        HADLEY: Să mergem incipitual*. Știi de ce te-am ales general?

        GENERALUL NORTH (puțin nervos și nerăbdător, stând ca pe ace): Nu, domnule.

         HADLEY: Pentru că tu ești singurul care mi-a fost sincer loial. Singurul care s-ar fi aruncat în foc la comanda mea. Și... sincer, am o afinitate pentru tine.

        GENERALUL NORTH (în gând): Și eu am o afinitate pentru tine, nemernicule. Aș adora să te văd arzând în secundele alea pe care le mai ai de trăit.

        HADLEY: Așa că știu că o să-ți placă ce urmează să-ți propun.

        (Generalul North e scuturat de un fior. Fumul albastru de țigară pe care Hadley îl suflă nepăsător spre el când și când, deși știe că nu-l suportă, îl sufocă.)

        GENERALUL NORTH: O altă bombă?

        HADLEY (fluturând din mână): O, nu, e mult mai interesant de atât. Gândește la scară mare!

        (Hadley zâmbește iar; ochii îi strălucesc. Generalul North abia poate suporta să-l privească.)

        HADLEY: Un nou război biologic.

        GENERALUL NORTH (neputându-se stăpâni): Nu!

         (Hadley izbește cu palma în birou. Inima Generalului North se scufundă. Într-o fracțiune de secundă, își regăsește calmul. Trebuie să fie atent. Trebuie să fie precaut.)

        HADLEY: Poftim?

        GENERALUL NORTH: Nimic, domnule. Mă gândeam doar la amenințarea lui Flash. Dacă e chiar nevoie de un nou război biologic, după cel de-al treilea, care, țin să vă reamintesc, a avut un succes răsunător.

        (Hadley pufnește. Se crede Dumnezeu – și, undeva, și este. Iar dumnezeii au nevoie să li se aducă sacrificii. Ofrande. Haos. Războaie.)

         HADLEY: Flash? Flash? Parazitul ăla? Farsorul și incompetentul care pretinde că se joacă cu timpul? Cu ce e al meu? Cum îndrăznești să-i zici numele? Numele-ăla furat și reciclat?

        GENERALUL NORTH: Nici mie nu-mi face plăcere să-l aud, cu siguranță. Dar a amenințat că, dacă va mai fi un alt război biologic, oriunde în lume, se va alia cu Wrath și-l va „învinge pe nenorocitul care o să-l pornească".

        HADLEY (clipind disprețuitor): El și cu Wrath? O, mi-ar plăcea să-i văd încercând. I-am zdrobi ca pe gândaci.

        GENERALUL NORTH (disperat): Sunt total de acord. Totuși, domnule, poate că un alt virus în momentul ăsta nu e o idee bună.

        (Hadley se lasă pe spate în scaun. Oftează, teatral.)

        HADLEY: Blestemat să fii, North, festin al chipului morții*! O bombă să fie, atunci. Ceva mare. Vorbește cu inginerii; o vreau până mâine și vreau să pară un accident. Undeva mai jos, pe lângă lacul Ontario. Dacă tot spuneai de Flash, să abordăm și problema lui. Să facem Detroitul praf! Să fie sânge!

        (Se apropie periculos de Generalul North. E suprinzător de vesel, și nu doar din cauza sângelui care urmează să se verse. Pereții biroului par să se strângă în jurul celor doi.)

        HADLEY: Să nu crezi că nu-mi dau seama de ce încerci să faci. O să las totul în voia timpului, momentan. Dar să nu-ți creezi iluzia că fetița și soția ta sunt ferite de pericol. Doar fă un pas greșit; și vei vedea.

        (Când pocnește din degete, un alt Hadley își face apariția din spatele Generalului. Un reziduu temporal. Celălalt Hadley îl atinge pe Generalul North pe umăr cu degete tremurătoare și dispare.)

       HADLEY: Știi prea bine că, dacă te-aș fi atins cu Timpul, cu ce-i al meu, te-aș fi făcut cenușă. Nu-mi sta în cale, North.

        GENERALUL NORTH (printre dinți): N-aș sta niciodată în calea dumneavoastră.

        HADLEY: Perfect. Acum, ieși. Să nu te văd până nu vorbești cu inginerii.

        (Ceasurile reîncep să bată. Generalul North se ridică și pleacă, abia abținându-se să nu trântească ușa în urma lui.)

*să mergem incipitual (expresie)- s-o luăm cu începutul

*festin al chipului morții (expresie)- killjoy, stricător de chef