Elijah White nu își putea imagina viața fără o pensulă în mână. Nu își vedea degetele nepătate de vopsea sau părul neprins într-o coadă neglijentă. Știa ca în jurul lui va fi mereu mizerie, uneori imposibil de strâns. Cu toate acestea, în urma sa va avea să lase mereu frumos. Dezordine, stricăciune, dar un disconfort armonios. Haos, dezastru, dar ceva ce vindecă suflete. O calamitate, dar o plăcere orgasmică față de care nu îți poți întoarce privirea. O alinare a spiritului, un refugiu sau poate chiar o dovadă a divinității.

        Elijah știa că fiecare celulă a sa emana dorință. Avea puterea necesară pentru a crea. Se vedea la el în sufragerie, pictând sclipiri de chihlimbar în ochii lui Mary Anne Doe. El, în mijlocul camerei – un zeu în mijlocul lumii, iar ea, pe un fotoliu, în colț – un martor. 

        Dar nu mereu este loc pentru manifestări ale talentului, întrucât lumea nu recunoaște întotdeauna măiestria sau alege să o îngrădească. 

        În loc sa picteze, Elijah preda.

        Domnea liniștea, pentru că toți adolescenții au învățat că este mai bine să își înghită limbile în clipa în care domnul White intră în clasă. Tot ce se auzea era o ocazională gură de cafea luată, acompaniată de sunetul pubertarilor ce încercau să termine lucrarea la timp. Un sunet ce putea fi atât de melodios, dacă nu ar fi fost atât de ruginit și dezechilibrat. Își imagină că ar înlocui stilourile cu creioane. Astfel, un adevărat concert ar fi avut loc în sala lui, orchestrat de el însuși. Ca partituri – întrebările sale din test, din păcate constant răspunse greșit.

        Mai erau exact zece minute și panica era atât de prezentă încât se ridică asemenea unei ceți dense deasupra lor. Sau poate era doar fumul de țigară de la Elijah. Cu mișcări greoaie, se ridică de pe scaun și deschise geamul. Se aplecă pe pervaz și continuă liniștit să fumeze de la al doilea etaj al liceului.

        Fuma cu o nonșalanță caracteristică și în mod categoric numai lui permisă. Probabil că în mințile tuturor rămase prima zi cu noul profesor, când acesta își scoase tabachera și își aprinse o țigară. Ochii s-au mărit și au rămas încremeniți asupra lui și privirile elevilor ar fi trebuit îndepărtate cu dalta de pe el. A urmat un scandal monstru, amenințări nu cu o suspendare, ci cu o concediere. Cu toate acestea, nimeni nu știe ce a spus domnul profesor White în biroul directorului, însă nu a reușit numai să scape basma curată, dar ziua următoare senzorul de fum din sala lui a fost demontat.

        Stătea cu spatele spre clasă, însă știa că nimeni nu s-ar fi încumetat să încerce să copieze în ora lui, deoarece în orice moment și-ar fi putut ridica părul de la spate, dezvăluind un al treilea ochi. 

        În acest moment al semestrului, orice era de așteptat de la el și nimic nu era o surpriză. 

        Cinci minute după ceas îl despărțeau acum de un weekend mult așteptat. Începu să își strângă lucrurile. Se sprijini de colțul catedrei și își lăsă capul pe spate. Numără în gând firele de praf ce sclipeau in lumina soarelui. Ajunse pe la o sută de câteva ori, până să piardă numărătoarea încă o dată și să renunțe într-un final. Știa că soneria nu funcționa, așa ca nu se baza pe ea. Aruncă o privire spre ceas; încă un minut.

        Își drese vocea și auzi stilourile trântindu-se de masă. Un grandios final al simfoniei. Rezultatele muzicanților urmau să fie aduse săptămâna viitoare sau peste două sau, de fapt, când își va fi adus aminte Elijah că trebuie corectate.

        Porni spre cancelarie, vizibil mai bine dispus. Încuie catalogul și evită cât posibil contactul cu alți profesori, dar dacă era nevoit salută ușor din cap fără să își schimbe expresia feței. În timp ce cobora scările parcă își simțea sângele cum reîncepea să circule, iar fiecare pas era mai rapid decât cel precedent.

        Aștepta întoarcerea acasă încă de când a plecat. Când s-a trezit cu noaptea în cap și s-a împleticit prin borcanele de vopsea lăsate pe podea. Când, ghidat doar de lumina ce pătrundea pe sub perdelele trase, și-a găsit drum spre baie pentru a vomita Dumnezeu știe ce, pentru că nu își aducea aminte să fi mâncat ceva recent. Când a fost orbit, pentru prima oară în acea dimineață, de lumina soarelui. El lucra cel mai bine noaptea, alături de lună și de stele, astfel că zorii erau mereu o dezamăgire. Dacă cineva îl întreba de moarte, el spunea că moare în fiecare zi, atunci când ochii săi întâlnesc soarele. Moare pictorul Elijah, artistul, creatorul înzestrat și se naște, pentru câteva ore, domnul White, profesorul de temut care este nevoit să predea în fiecare zi la două licee pentru a își asigura un venit decent. Însă odată ce termină, era liber să își dea cămașa jos, să respire ușurat aerul pe care până atunci nu îl simțise. 

         Cum deschise ușa apartamentului său modest, Elijah își făcu un duș rapid, spre a înlătura orice urmă a lumii exterioare și apoi

        pictă.

        Picta cu o poftă aproape animalică, de nepotolit. Desena pentru fiorii trimiși pe șira spinării. Colora în dorința de a își redobândi ceva, ceva de mult pierdut. Contura, căci el știa că ceva îi lipsește cu desăvârșire. Hașura, ca să nu fie singur. 

        O dregere sfiită de glas îl readuse pentru câteva secunde la realitate, însă, când își ridică privirea se afundă și mai rău în visare. Mary Anne Doe răsărise în mijlocul camerei. Cu părul negru prins într-o coadă de cal și o gentuță ținută strâns la piept, zâmbea timid. 

        —  Îmi pare rău că am venit așa târziu. Știu că este ora opt, dar pur și simplu...

        — Nu, întrerupe bărbatul ridicând mâna. Ai venit la timp.

         Și era adevărat, ajunsese fix în momentul în care Elijah simțea nevoia modelului, a muzei lui pentru inspirație. Lucra la părul său și nu își putea aminti dacă Mary Anne avea sau nu câteva șuvițe decolorate de la soare. Ridică acum privirea spre ea pentru a verifica și nu, părul ei era negru, negru ca abanosul, aproape la fel de negru ca al lui, însă lipsit de strălucire, de culoare sau viață. Răsuflă sec și femeia nu știu dacă distinse dezamăgire sau încântare în respirația sa. 

        Poate ambele chiar.

        Se așeză pe fotoliul ei și își însuși poziția de muză. Ridică bărbia și trase adânc aer în piept.