— cu un an în urmă—

        Eljiah își plimbă etuiul ochelarilor printre degete. Duse paharul la gură. Abia venise de la clinica de oftalmologie și încă își simțea gaura din buzunar. Cine ar fi știut că vederea proastă costă atât de mult? Consultația, ramele și lentilele l-au lepădat de banii de mâncare pe restul lunii. I se tăiase curentul în apartament, dar măcar acum avea o pereche de ochelari de atârnat pe nas.

        În lumina roșiatică a barului, cu pupilele încă dilatate de la atropină și privirea-i în care se citea câte pahare dăduse peste cap, cerceta întregul loc. Își muta ochii de la sânii umflați ai animatoarelor, la îmbrăcămintea provocatoare, la ochii obosiți ai barmanului, la scaunele libere într-o noapte de miercuri.

        Zâmbea cu superficialitate tuturor mimozelor cu machiajul întins ce-i făceau cu ochiul. Două dintre ele chiar și-au făcut loc până la masa lui. Încolăcindu-și brațele transpirate în jurul tânărului, îi șoptiră la ureche speranțe la o noapte albă. Respirația le puțea a alcool și până să se așeze pe canapea, aproape căzură de pe picioroangele cu care erau încălțate. Înainte ca Elijah să le poată face vânt, acestea au apucat să îi lase două urme de ruj la baza gâtului. Scârbit, având mirosul parfumului ieftin încă gâdilându-i nările, luă șervețelul de pe masă și își șterse săruturile de pe gât.

        Cu o expresie strâmbă reîncepu a observa oamenii care se distrau. Era o învălmășală de picioare stângi și din când în când mai cădea cineva. Coada de la baia fetelor se lungea până pe ringul de dans, iar multe dintre ele își țineau pantofii cu toc în mână. Dar ochii îi căzură pe o femeie cocoțată pe un scaun înalt. Avea haine pe ea. Claia de bucle aurii aluneca peste un pulover verde închis. Îi vedea chipul alb, îmbujorat de la băutură și buzele între care se odihnea o țigară. Pieptul îi oprea un acces de tuse. Parcă simțindu-i privirea, o ridică și ea pe a ei. Un tremur îi trecu pe amândoi. Ochii verzi ai lui Elijah dansau cu cei albaștrii ai femeii.

        El înălță ușor paharul și îi zâmbi, bătând cu palma. Ea ridică din umeri și porni spre el, cu țigara într-o mână și paharul în cealaltă. Fură scaunul din fața lui și trase un fum.

        De departe nu i-a putut studia trăsăturile, dar acum, chiar și beat, Elijah rămase mut timp de câteva secunde, la vederea ei.

        Femeia își înclină paharul în direcția lui în semn de salut, iar bărbatul se trezi imitându-i gestul și duseră apoi amândoi otrava la buze.

        — Ia te uită, începu tânăra, se pare că s-a terminat, arătă ea spre paharul gol. Mă duc să mai iau unul.

        Înainte să apuce să se ridice, Elijah își împinse paharul trei sferturi plin de-a lungul mesei, până în fața ei.

        — Oricum am băut destul, spuse.

        Repoziționându-se pe scaun, femeia îl fixă într-o căutătură azurie.

        — Cât înseamnă destul? zâmbi ea îndoit.

        — Îndeajuns cât să pot ieși de aici fără să mă care cineva, dar totuși să nu fiu în stare să îmi spun numele pe dos.

        — Dar care este acest nume așa complicat? catadicsi a spune printre surâsuri.

        — Elijah, răspunse acesta pe un ton cald, plin de șarm, silabisindu-și numele.

        — Bine, începu tânăra după un moment alb, dar de unde știu ca asta – își îndreptă degetele spre pahar – nu este otrăvită?

        — Abia m-ai văzut bând de acolo, nu aș fi avut timp să fac ceva nici de-aș fi vrut.

        Atât îi trebui femeii, pentru că în următoarele secunde să îl bea pe nerăsuflate, doar ca mai apoi să își simtă gâtul în flăcări.

        — Dar, dacă-mi permiți, pe tine cum te cheamă? i-o întoarse bărbatul.

        — Emilia.

        O liniște aspră căzu, din nou, asupra lor.

        — Știi... nu pot purta singur o conversație, se amuză Elijah.

        Femeia care tocmai căpătase un nume rotea paharul într-o mână, privind cum ultimele picături de băutură se plimbau pe fund.

        — Aștept să mă vrăjești, rosti ea cu cristale de zahăr în glas.

        Elijah se lăsă pe spate.

        — Nu erai aici dacă nu aș fi făcut-o deja.

        Amândoi zâmbiră.

       — Vrei să îți spun niște replici de agățat din rubrica de glume a ziarului? începu, iar, bărbatul. Nu mi-ar fi greu să îți zic că ți-am admirat zâmbetul strălucitor din partea cealaltă a barului, dar tu nu ai zâmbit, iar eu nu am o vedere prea bună – și ridică etuiul ce zăcuse lângă el. Așa că ce-ai vrea să auzi de la mine în seara aceasta?

       Emilia își ridică chipul spre el, privindu-l acum cu un oarecare interes.

       — Dacă ești așa de pornit spre adevăr, tu ce cauți aici, în mijlocul săptămânii? Ai putea foarte bine să fii ca tipul de acolo, întoarse ea capul spre un bărbat de la o masă alăturată, care se bucura de compania câtorva animatoare focoase. Dar ești aici, cu mine.

        — Nu e chiar genul meu. Prefer una pe rând. Dar sunt aici pentru că nu vreau să mă duc acasă, pe întuneric. Sunt în urmă cu factura la curent.

       Emilia se înecă în câteva hohote firave de râs.

        — Așa că te-ai decis să mai spargi câțiva bani pe băutură?

        — Nu chiar, barmanul mi-e dator. Beau pe gratis aici câteva seri.

        Acum Emilia fu cea care porni:

        — Norocosul de tine. Și... Elijah, spuse aplecându-se peste masă, accentuând fiecare sunet al numelui său, cât mai trebuie să continuăm până o ștergem de aici?

        Ochii bărbatului sclipiră, iar un zâmbet murdar îi apăru pe față.

        — La mine sau la tine? continuă ea. Oricât de romantic ar suna sexul la lumina lumânărilor, nu mă încred în tine că ai avea așa ceva.

        — De când sexul se face cu lumina aprinsă? intră și el în joc în joc.

        — Vreau doar să pot să-ți văd ochii verzi mai de aproape.

        Bărbatul se sprijini pe coate și se aplecă și el asupra mesei. Umezindu-și buzele, murmură:

        — Sunt destul de aproape pentru tine?

        Cuvintele pieriră. Amândoi își înghițiră vorbele, pentru a răpi câteva momente de tăcere, mulțumindu-se doar a se uita unul la celălalt, sorbindu-se din priviri, căutându-și sufletele cu ochii.

        Elijah admira frumusețea Emiliei și, în lumina roșiatică a barului, încerca să nu pară prea vulnerabil. Părul ei blond alerga în raze de soare până aproape de talie, prinzând în el strălucirile unui apus. Dar ochii albaștri ai femeii, înconjurați de gene lungi și negre îl fixau și ei pe bărbat, în încercarea de a-și da seama ce sentimente îi ascund. Emilia îl privea, într-un val de fascinație. Își purta părul de tăciune într-o coadă, iar câteva șuvițe îi încadrau perfect chipul de marmură, unduindu-se asemenea dârelor de tuș. Chiar își dorise să îi vadă mai de aproape ochii de jad, căci încă din partea opusă a mesei, aceștia scăpărau scântei mai puternice ca ale unei nestemate.

         — Nu, spuse ea fără a gândi.

         Așezându-se în șezut pe masă, se lipi de el într-un sărut.

        Buzele ei aveau gust de alcool și știa că probabil nu-și vor aminti de el următoarea zi, dar acolo, în strălucirea palidă a barului, cu muzică comercială și provocatoare dansându-le în urechi, despărțiți doar de două pahare și o scrumieră, Elijah îi răspunse la sărut.

         Cu vapori de alcool bântuindu-le mințile, cei doi porniră pe străzi luminate numai de câteva felinare răzlețe, unele pâlpâind a moarte. Emilia se împiedică, în decursul câtorva metri, în propriile-i picioare de trei ori, și de două ori în ale lui Elijah, acesta prinzând-o de mijloc mereu, ajutând-o să-și redobândească echilibrul, râzând de fiecare dată, alături de ea.

        — Poate trebuia să beau și eu „destul", la fel ca tine, se amuza aceasta, chiar înainte să se lovească de o piatră de pe drum.

         — Dar unde se află acel apartament faimos care are curent electric? întrebă Elijah, gesticulând teatral către stradă.

         — Cam la două stopuri de autobuz de acolo, răspunse ea, întinzând un deget spre ceea ce părea a fi o stație. Oare mai circulă acum?

        Niciunul nu avea habar ce oră era și cu toate că ambii aveau un ceas la mână, creierul lor consideră informația nefolositoare. Dar norocul dădu peste ei – căci cine știe cum și-ar fi rupt gâtul, mergând două stații pe jos – când un autobuz, probabil ultimul din acea seară, își făcu apariția în stație. Îndemnat de strigătele Emiliei, Elijah porni rapid într-acolo. Se urcară amândoi, chiar înainte ca ușile să se închidă și pășiră spre spate, trăgându-și suflul și râzând pe înfundate.

        S-ar fi crezut că lumea doarme noaptea, iar cu ultimul autobuz se întorc acasă numai câțiva rătăciți, dar se pare că nelipsiții pensionari erau la datorie și atunci. Cei doi găsiră, în sfârșit, două scaune alăturate. Elijah îi cedă tinerei locul de la geam, iar el îl ocupă pe celălalt.

        Cu toate că Emilia își petrecea zilnic cursele ei cu autobuzul în drum spre muncă, privind pe geam, acum ochii ei îl vedeau numai pe tânărul de lângă ea. Era, cu adevărat, atrăgător.

        — Vai, dar ești așa frumos! exclamă aceasta, gândind cu voce tare, doar ca mai apoi să-și simtă sângele năpădindu-i obrajii.

        Elijah, ce până acum își verificase buzunarele – să nu cumva să fi uitat ceva la masă – se întoarse și se uită nedumerit la femeie, pentru câteva secunde, privind-o cum, jenată, își puse mâinile la gură. Începu să râdă copios pe seama neatenției acesteia. Apoi îi luă mâinile de pe față și îi liniști buzele-i arzând cu un sărut. Își puse palmele pe talia ei, trăgând-o mai aproape de el.

         Trebuie să fi devenit prea pasionali, acolo, pe cele două scaune, căci Elijah se trezi din clipele de tandrețe cu o umbrelă în cap, însoțită de vorbele unei babe, către altă babă, amândouă coborând din autobuz.

         — Tinerii din ziua de azi – în stare să și-o și tragă în fața noastră!

         Degetele neîndemânatice ale Emiliei păreau incapabile să găsească cheile apartamentului. Elijah stătea sprijinit de perete, masându-și capul cu mâna stângă, blestemând bătrâna pe înfundate, în timp ce tânăra se amuza pe seama lui.

         Intrară înăuntru imediat ce putură. Femeia îi făcu semn spre dormitor, cât ea încuia ușa. Ca un domn, Elijah își agăță paltonul în cuier și o cuprinse de talie, petrecând-o în direcția indicată, plasându-i săruturi pe gât.

         Și așa își petrecură noaptea, bărbatul deasupra ei, sprijinit pe antebrațe, cu degetele pierdute în părul ei de aur. Buzele ei de foc îi făceau inima să tresară, iar atingerile lui îi cutremurau corpul, arcuindu-i spatele. Ea i-a devenit soarele ce-i lumina întunericul, iar el i-a servit pe post de noapte.

         O țigară rămase prinsă pe fundul scrumierei de pe noptieră, dar arsese, iar acum se transformase într-un mic cilindru de cenușă. Fumul se risipise, dar povestea lor abia începuse.