Încercând să-și calmeze sentimentul de disperare, Elijah trase adânc aer în piept și enumeră în minte factorii ce l-au dus spre dezastru.

        În primul rând, s-a trezit în mijlocul nopții, în așternuturi transpirate, cu o durere acută de cap și cu intestinul gros plin. Dându-se jos din pat, cu mișcări mai elegante ca ele unei pantere, s-a împiedicat de fiecare fir de praf din cameră, încât atunci când nimeri ușa de la baie – și nu a vreunui dulap – se bucură că încă mai avea toate degetele de la picioare. S-a așezat pe toaletă și și-a înfășurat stomacul cu mâinile, parcă vrând să-și acopere rușinea. După o noapte frumoasă alături de cea mai încântătoare femeie, cea mai bună modalitate de a face rost de o a doua întâlnire este prin a-i trage o simfonie în cele mai întunecate ore ale nopții. 

        În al doilea rând, când termină, încă mai spera că se va putea strecura în pat, lângă Emilia și să se prefacă că nimic nu s-a întâmplat, dar mijindu-și ochii, deranjat fiind de lumina din baie, își simți inima oprindu-se și urcându-i până în gât. Mâna se lovise de un suport metalic, nicidecum de alinarea hârtiei igienice. 

        Începu a-și face planuri elaborate cu întrebarea cheie fiind „Oare cârpele se duc dacă tragi apa după ele?", căci văzuse una stând pe marginea căzii și îi păru o alternativă mult mai bună ca cea a unui prosop. Dar, atunci, privirea îi alunecă pe dulapul din fața lui. Pe acesta, parcă puse de Dumnezeu însuși – sau de Diavol – stăteau două suluri de speranță și salvare. Elijah întinse o mână, dar nu atinse nici aureola din jurul hârtiei. Încercă să-și împingă șoldurile mai în față, atât de mult cât își permitea, dar reuși numai a se lovi în abdomen cu un obiect neidentificat ce ședea acolo fără jenă. 

        Lovitura îi făcu stomacul să se revolte, iar aici apăru cel de-al treilea factor. Îndoit de mijloc, Elijah vomită tot ce băuse cu câteva ore în urmă și blestemă fiecare moment în care gura-i era deschisă. Podeaua lustruită a Emiliei era acum pătată, la fel ca degetele picioarelor lui Elijah, dar acestuia îi era mult prea rușine și frică să se uite. Începu să respire sacadat și își plimbă privirea pe tavan. Suflul puternic păru a surzi orice alt sunet, dar, ca prin minune, tânărul jură că auzise degetele Emiliei strângând mânerul ușii, ca mai apoi să apese pe clanță. 

        Chiar și lipiți cu fire de somn, ochii Emiliei tot sclipeau în valuri marine.

        Își trecu o mână prin coama ciufulită, iar gestul i se păru lui Elijah de o frumusețe nemaivăzută. Chiar și în momente crâncene de mahmureală, tânăra nu contenea a arăta mai puțin decât minunat.

        Imediat după, scăpă o înjurătură, izbindu-se de mirosul crunt al disperării. 

        Înota într-un halat, mult prea mare pentru ea și degetele-i de la picioare se strângeau sub răceala gresiei.

        Ochii lui Elijah erau pierduți de mult. Sub o claie de jăratec, sub o boare de umilință.

        Ea nu-și dădea încă seama, în totalitate, ce se întâmpla. Bărbatul, cel cu care mototolea așternuturile acum câteva ceasuri, îi pictase podeaua băii cu tot ce mâncase – mai degrabă, băuse – în ultima zi. Reuși să întindă mâna după șervetul atârnat pe marginea căzii și i-l aruncă. 

        Nu crezuse că îl va prinde, dar chiar și atunci când el întinse o mână, mai mult din reflex și o înșfăcă, ea era prea obosită pentru a mai fi surprinsă.

         — Ai băut destul, hă? murmură ea cu o urmă moartă de ironie în glas.

        Nu se aștepta să primească un răspuns, așa că se întoarse pe călcâie și părăsi baia, căutând a-și găsi din nou cuibul, mintea ei mahmură încercând deja a da uitării amintirea unui străin stând pe toaleta ei. 

        Elijah rămase singur și încă încerca să se dezmeticească. Încă prins în gândurile sale, răvășit de înfățișarea femeii, cu mațele goale, el făcu tot posibilul să se ridice de pe capacul toaletei. Aproape căzu, alunecând în propria-i vomă. Strânse cârpa până ce-și văzu degetele albindu-se și începu, cu jumătate de inimă, să șteargă podeaua băii. 

         Nu-și putea găsi pacea. 

        Stătea pe colțul patului, având corpul proaspăt spălat înfășurat într-un halat. Așezat lângă fereastră, fura razele lunii și le folosea pe post de lumină. În mână își ținea carnetul pe care îl purta mereu în buzunarul paltonului. Falangele-i de gheață întindeau pe foile de hârtie cărbune și îl transformau în siluete întunecate ale femeii de lângă el. Buricele degetelor sale reușeau a lăsa în urma lor amprente cenușii, care se voiau a fi unice mărturisiri ale întâlnirii celor doi oameni, iar dezvăluite numai de slabe șuvițe de lună, chiar păreau.

        Cu o pătură subțire ce îi acoperea corpul, părul răsfirat într-un buchet de spice şi o mână întinsă în locul în care ar fi stat el, Emilia întruchipa tot ce ar fi putut visa Elijah a transpune pe țesătura unei pânze.

        Capul îi zvâcnea, dar dorința de o a creiona, chiar și printr-o o schiță sumară, eclipsa orice durere trupească. Așa că sub veghea astrului de argint, palma-i încleștată pe condei strălucea a viață în timp ce spera să fure esența femeii. Din mâinile sale răsăreau valuri umbrite și tușe întunecate, iar în ochii lui obosiți, oglindeau parcă perfect identitatea Emiliei.     

        A plecat cu carnetul strâns la piept, lăsând zorii zilei să îi ia locul.